Se afișează postările cu eticheta foto. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta foto. Afișați toate postările
marți, 11 mai 2010
vineri, 23 aprilie 2010
luni, 12 aprilie 2010
marți, 2 martie 2010
Draga de Roisin
Uite cum e ea, draguta de Roisin, imbracata de la Rozalb de Mura la prezentarile de la Londra.
foto de pe blogul dansei
luni, 25 ianuarie 2010
Prima data
Nu ma dau in vant dupa inceputuri, mai cu seama ca ele urmeaza intotdeauna unui sfarsit si mie imi vine mereu greu sa plec. Cateodata, insa, imi pare ca inceputurile sunt bune. Azi biroul meu s-a mutat intr-un loc nou, o casa frumusica cu care cred ca o sa ma pot obisnui. Biroul este langa fereastra care da in curtea mica, cu masuta si banci pentru fumat. Si cu pisici, nu le-am vazut inca dar le-am auzit.
Din seria stating the obvious, este atat de iarna cum nu am mai vazut din copilarie. Atunci, tati, imbracat in puloverul gri foarte gros de lana, lucrat de mami cu model, ne ducea cu sania la derdelus. Ne intorceam toti cu obrajii aprinsi si cu rosu in gat de la atatea tipete, iar in preajma Craciunului mergeam pe sanie chiar pana la Oraselul Copiilor. Zilele trecute am vazut un tati ducandu-si copilul in parc, pe o sanie de plastic verde, vorbind la mobil. Imaginea aia nu seamana deloc cu ce am eu in cap cand spun sanie si derdelus. Vezi, exact ce spuneam, imi vine greu sa plec.
Ca tot am luat-o pe drumul ala, saptamana trecuta am fost acasa, unde inca se mai da de pomana si unde am vazut pentru prima data o pomana moderna, in caserole. Pana acum stiam ca pomana se da cu tot cu farfuria si tacamurile aferente, si am vazut si facut multe pomeni, toata lumea stie ca in familia noastra murim des. Pomana asta era pentru vecinul nostru de pe strada, care, pare-se, a murit anul trecut. O placusem mult pe sotia lui, care a murit de mult si care, cand eram mica mica, imi spunea ca nu ma spal pe ochi si din cauza asta am ochii negri. Pe el, insa, nu, deci nu e o drama.
Ca sa inchei intr-o nota mai vesela, Maria si-a cumparat acesti pantofi. Sunt frumosi, veti spune, dar atat. Nu e asa. Sunt cei mai frumosi, mai inalti si mai scumpi pantofi pe care i-a cumparat ea pana acum. Intr-un sens, sunt primii ei pantofi adevarati, si au ajuns asa pentru ca ea a slabit vreo cinspe kile si jumate de creier si pentru ca au fost multe alte prime dati in mintea ei. Si nici cu chestia asta nu ma pot obisnui, ca persoana pe care o stiu eu de jumatate de viata este persoana care sa poarte acesti pantofi. Frumosi.
.
Din seria stating the obvious, este atat de iarna cum nu am mai vazut din copilarie. Atunci, tati, imbracat in puloverul gri foarte gros de lana, lucrat de mami cu model, ne ducea cu sania la derdelus. Ne intorceam toti cu obrajii aprinsi si cu rosu in gat de la atatea tipete, iar in preajma Craciunului mergeam pe sanie chiar pana la Oraselul Copiilor. Zilele trecute am vazut un tati ducandu-si copilul in parc, pe o sanie de plastic verde, vorbind la mobil. Imaginea aia nu seamana deloc cu ce am eu in cap cand spun sanie si derdelus. Vezi, exact ce spuneam, imi vine greu sa plec.
Ca tot am luat-o pe drumul ala, saptamana trecuta am fost acasa, unde inca se mai da de pomana si unde am vazut pentru prima data o pomana moderna, in caserole. Pana acum stiam ca pomana se da cu tot cu farfuria si tacamurile aferente, si am vazut si facut multe pomeni, toata lumea stie ca in familia noastra murim des. Pomana asta era pentru vecinul nostru de pe strada, care, pare-se, a murit anul trecut. O placusem mult pe sotia lui, care a murit de mult si care, cand eram mica mica, imi spunea ca nu ma spal pe ochi si din cauza asta am ochii negri. Pe el, insa, nu, deci nu e o drama.
Ca sa inchei intr-o nota mai vesela, Maria si-a cumparat acesti pantofi. Sunt frumosi, veti spune, dar atat. Nu e asa. Sunt cei mai frumosi, mai inalti si mai scumpi pantofi pe care i-a cumparat ea pana acum. Intr-un sens, sunt primii ei pantofi adevarati, si au ajuns asa pentru ca ea a slabit vreo cinspe kile si jumate de creier si pentru ca au fost multe alte prime dati in mintea ei. Si nici cu chestia asta nu ma pot obisnui, ca persoana pe care o stiu eu de jumatate de viata este persoana care sa poarte acesti pantofi. Frumosi.
.
miercuri, 20 ianuarie 2010
.jpg.jpg)
Uite ce am furat de pe facebook-ul minunatului elf. Beautiful.
Later edit: Sunt o nesimtita, Mitzy mi-a dat linkul vara trecuta, dar am uitat. :)
miercuri, 13 ianuarie 2010
Shipping news
Am fost foarte ocupata in ultima vreme.Spre exemplu,vineri l-am vizitat, impreuna cu sotul meu Andrew Posterboy, pe Mitzy. Am stat frumos pe perne si am baut cola. Uitasem ca m-am casatorit. Ei bine, da. De acum inainte ma numesc Xenu Posterboy. In contractul prenuptial am stabilit ca va scapa de tatuajele alea. Ma enerveaza.
Am mai fost in diverse vizite, destul cat sa constat ca M. are un animal nou de companie, ca si cum nu i-ar fi ajuns ca acum doua saptamani si-a luat un caine. Noul animal este o foca de nurca. Da, e posibil. Este o jucarie in forma de foca imbracata in blana de nurca. Ca si cum asta nu ar fi de ajuns, M. a ajuns la concluzia ca foca de nurca este pet-ul ei de calatorie, pe care gaseste de cuviinta sa il aduca in vizite, sa il scoata din poseta, sa il puna pe masa si sa il mangaie. Aici, Mitzy mangaie foca de nurca si am ales aceasta fotografie de mare exceptie numai ca sa subliniez ca Mitzy haz ze hots si ca a achizitionat o camasa superba din vilegiatura, despre care sper sa intre la apa si sa aterizeze la mine in dulap.
Dupa care, in alta zi, m-am dus, spre exemplu, la M., unde N. i-a adus animalului real de companie al lui M., in dar, o jucarie pe care a poreclit-o Rocco Siffredi.
Apoi m-a vizitat prietena M1, intoarsa de curand de la Londra, de unde mi-a adus o frumoasa carte despre inventiile lui Leonardo, evident, facuta pe intelesul meu.
Asta este asa, daca se intreba cineva ce fac in putinul timp liber pe care il am. Evident, plutesc pe micul meu iaz de sticla in care cresc nuferi de plastic. Unii atat de mari incat poti naviga pe ei. Cateodata ze evil kittehs scad nivelul apei. E ok.
Am mai fost in diverse vizite, destul cat sa constat ca M. are un animal nou de companie, ca si cum nu i-ar fi ajuns ca acum doua saptamani si-a luat un caine. Noul animal este o foca de nurca. Da, e posibil. Este o jucarie in forma de foca imbracata in blana de nurca. Ca si cum asta nu ar fi de ajuns, M. a ajuns la concluzia ca foca de nurca este pet-ul ei de calatorie, pe care gaseste de cuviinta sa il aduca in vizite, sa il scoata din poseta, sa il puna pe masa si sa il mangaie. Aici, Mitzy mangaie foca de nurca si am ales aceasta fotografie de mare exceptie numai ca sa subliniez ca Mitzy haz ze hots si ca a achizitionat o camasa superba din vilegiatura, despre care sper sa intre la apa si sa aterizeze la mine in dulap.
Dupa care, in alta zi, m-am dus, spre exemplu, la M., unde N. i-a adus animalului real de companie al lui M., in dar, o jucarie pe care a poreclit-o Rocco Siffredi.
Apoi m-a vizitat prietena M1, intoarsa de curand de la Londra, de unde mi-a adus o frumoasa carte despre inventiile lui Leonardo, evident, facuta pe intelesul meu.
Asta este asa, daca se intreba cineva ce fac in putinul timp liber pe care il am. Evident, plutesc pe micul meu iaz de sticla in care cresc nuferi de plastic. Unii atat de mari incat poti naviga pe ei. Cateodata ze evil kittehs scad nivelul apei. E ok.
miercuri, 9 decembrie 2009
duminică, 27 septembrie 2009
vineri, 25 septembrie 2009
Zilele astea
am fost la tenis (BCR Open, adica) si am vazut patru meciuri consecutive. Se pare ca nu ma plictisesc niciodata. Cel mai tare mi-a placut de Marius Copil si de Oscar Hernandez (care l-a batut mar pe Hanescu intr-o arena in care nimeni nu tinea cu el). Si m-am bucurat tare de casele frumoase din Cotroceni (damn you, Suzana), de oamenii care au venit de dimineata sa vada meciurile, de sportul asta atat de fair play (nu si pentru domnul Igor Andreev, dupa cum se pare); dar m-am si enervat pentru ca la meciul Hanescu - Hernandez arena se transformase intr-un stadion pe care se scanda "Viii-ctor Ha-nes-cu".
Si dupa asta am plecat aici, unde totul e strident, tipator, galagios si alte epitete din aceeasi liga.
marți, 15 septembrie 2009
Perfect like us*
Daca ai fi Xenu sau Adevaratul, te-ai gandi, in drum spre Urgenta intru salvarea prietenei Ines, ca "ce o sa zica asta, ca am stat sa ne asortam?". Si ai face si o fotografie.
*Cum se stie, fotografiile nu reflecta intotdeauna realitatea.
vineri, 11 septembrie 2009
Maybe they're just birds, honey
Asta este o fotografie celebra facuta de Richard Drew pentru Associated Press. Nu cred ca exista vreo imagine mai controversata de la 9/11. Tom Junod a scris un text fabulos in Esquire pornind de la aceasta fotografie. Se numeste The Falling Man. Nu e foarte pe gustul meu ca scriitura, nici nu conteaza, e frumos ce e inauntru.
In aceeasi ordine de idei, azi am scris un textulet despre ce faceam eu in ziua aia. M-am mirat de atata feedback. Nu stiu niciodata cum se nimereste sa le placa oamenilor ceva.
Altfel, tipul asta Drew, a facut si poze din seria asta. Era in hotel cu Bobby si Ethel Kennedy. Bobby cazuse in bucatarie si sangele l-a stropit pe el, pe Drew. S-a suit pe o masa si a continuat sa fotografieze. Ethel il ruga socata sa nu mai fotografieze, doar ca el nu putea. History in the making.
Si mi-am amintit o poveste spusa de un fotograf cu care mai lucrez.
Era in fata unui accident aviatic, si aparatul l-a ajutat sa ramana intreg la minte. Si-a dat seama abia dupa. In timp ce facea fotografii era ocupat sa faca compozitii, simetrii: o mana, un picior.
joi, 10 septembrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
