De fiecare data cand heterosexualii din jurul meu discuta the gay issue, intervin cateva probleme. Sunt clasice si am invatat cate un raspuns pentru fiecare. Spre exemplu: nu poti sa vezi doi barbati sarutandu-se pe strada. La asta se raspunde foarte usor: dar ce are? Adica de ce eu sa pot sa ma sarut cu cine am eu chef oriunde si altii sa nu poata face asta? Sau: nu putem sa ii lasam sa se casatoreasca. Raspuns: daca eu si tu avem dreptul sa ne casatorim, oricine ar trebui sa il aiba. Sau: gay-ii nu ar trebui sa adopte copii. Raspuns: evident ca ar trebui, orice copil ar prefera o familie in locul niciunei familii.
Desigur, sunt intotdeauna si intrebarile/afirmatiile care nu merita niciun raspuns. Spicuind: azi, maine vom accepta zoofilia. Sau: azi, maine vom accepta pedofilia. Aici e clar ca oamenii aia habar nu au despre ce vorbesc. Pot fi ignorati usor pana la un moment dat.
Dar, sooner or later in fiecare dintre aceste conversatii va aparea si credinta. De cele mai multe ori, data fiind tara in care traiesc, este vorba despre crestinismul ortodox. De cele mai multe ori (tot tara), e vorba, de fapt, despre biserica ortodoxa, si mai cu seama aia din Romania, care gaseste de cuviinta sa se faca de ras in spiritul intolerantei si neiertarii, nu-i asa, atat de crestine, cu ocazia fiecarui gaypride.
Unii oameni, care ma trimiteau chiar ieri la un teolog, nu au habar ca stiu cat de cat cu ce se mananca aceasta credinta crestina, foarte frumoasa in felul ei. Tot ei nu au habar ca ceea ce scrie pe forumurile crestine nu e totuna cu ceea ce scrie in Biblie, care, last time I checked, era cartea de capatai a crestinismului. Care, tot last time I checked, vorbea mainly despre bunatate si toleranta. Mai cu seama toleranta. Crestinismul este o religie a iertarii. Nu ca ar avea ceva de iertat in cazul despre care vorbesc.
Tot in numele acestui crestinism, persoana care m-a trimis la teolog sustinea si ca e ok sa exista tabu-uri intr-o religie, sa exista spatii destinate doar unor persoane si interzise altora etc etc. Eu cred ca persoana cu pricina nu pricepe un lucru esential. Crestinismul este o chestie foarte frumoasa. El s-a nascut, ca orice alta religie, de nevoie. El a mai si crescut tot din cauza asta. Numai ca, dat fiind ca a trecut atata amar de ani de cand a existat nevoia aia, si dat fiind ca lucrurile s-au cam schimbat de atunci, religia si credinta au devenit niste lucruri intime. In mod normal, nu mai putem purta razboaie in numele credintei. Intr-o societate care se vrea civilizata credinta nu exista decat ca optiune personala, ceea ce este, totusi, o optiune, si, deci, nu poate veni nicicand in conflict cu lucrurile care nu sunt optiuni. Orientarea sexuala, spre exemplu, nu este optiune. Este un dat.
Cred ca asta am vrut sa spun, deocamdata.