Accidentul

S-a intamplat, in cele din urma, astazi. Am reusit sa rup coperta patru a primului volum din pendul, pe care nu am reusit sa il recitesc in vara asta, desi, cum am mai zis, mi se pare o lectura perfecta de vacanta. Inca ma mai intrebam, dupa ce am lipit coperta respectiva cu scotch de hartie pe care l-am securizat cu scotch transparent din plastic, daca nu e destul. In timp ce ii indesam pe cap lui Minky rola de hartie ca sa se potoleasca, mi-am dat seama ca nu.

Evident, nu despre asta era vorba. Ci despre cum stateam astazi in statia de tramvai de la Sfantu Gheorghe, asteptand orice m-ar fi putut duce spre casa, cu pendulul in mana. "Uite o fata la care ii place sa citeasca" a zis o doamna imbracata intr-un polar rosu, cu cateva fire roscate in barba. Cara doua sacose de plastic si s-a asezat langa mine. A inceput sa imi spuna cum copilul ei este bolnav, nu a mai mancat de trei luni si trebuie sa ii cumpere medicamente, emetiral sau o lamaie. Am auzit de foarte multe ori povestea asta, asa ca eram pregatita sa o refuz politicos. Numai ca a desfacut plasele. "Imi vand cartile din casa.", a zis ea. Am aruncat o privire in plase, normal ca nu m-am putut abtine. Si era acolo. Intr-o gramada de politiste, Accidentul lui Mihail Sebastian, pe care il iubesc de atata vreme incat nici nu imi mai amintesc de ce. Normal ca am cumparat cartea, normal ca i-am dat mai multi bani decat imi ceruse si deja nu ma mai gandeam la asta, prinsa cum eram in filmele mele de demult, involving Teodora Mares, niste carti cu coperta gri luate de la biblioteca in clasa a 8-a, Nadia Lacoste samd.
"Am avut noroc cu dumneata aici, in fata bisericii", a continuat doamna. "M-a ajutat Dumnezeu." Deja ma enervam usor. Nu s-a oprit. "Dumneata crezi in Dumnezeu?"
"Nu", i-am zis.
"De ce?"
Conversatia devenise mai intima decat se cuvine intr-o astfel de ocazie. Am avut noroc, a venit tramvaiul.