In fiecare an se intampla doua evenimente la care tin mereu sa fiu prezenta. Unul dintre ele este Gaypride. Al doilea va avea loc maine si, ca in fiecare an, ma duc. Toata lumea stie, gasesc, ca Ziua Mondiala HIV/SIDA este un lucru important, chiar mai important decat marea celebrare romaneasca cu fanfara de la Arcul de Triumf. Daca nu vi se pare importanta chestia asta, si daca vi se pare ca este departe de voi o astfel de poveste, tin sa va spun ca si pentru mine a fost la fel, pentru o vreme, pana cand cercul a inceput sa se stranga si pana cand mi-am dat seama ca boala asta este mai aproape de mine decat as fi crezut. Nu vreau sa fie aproape la fel cum nu vreau sa aiba aceasta aura intunecata si misterioasa de lucru la care refuzam sa ne gandim vreodata. Tocmai de asta ma duc acolo sa ridic o pancarta cu o fundita rosie: ca sa imi arat sustinerea fata de cei care traiesc cu HIV si pentru cei care lupta cu boala asta si cu stigma care ii este asociata. Pentru ca mie mi se pare ca lumea trebuie sa stie mai multe despre HIV/SIDA, si pentru ca sunt lucruri de spus despre oamenii aceia. Unul dintre aceste lucruri care trebuie spuse este ca cei 10.245 de seropozitivi inregistrati din Romania au avut un an greu. A fost un an in care li s-au intrerupt tratamentele pentru ca nu au fost bani pentru ele, a fost un an in care li s-au schimbat schemele de tratament pentru ca restul lumii a uitat ca HIV/SIDA este o prioritate de sanatate publica in Romania, si a fost un an in care pe acesti oameni nu i-a bagat nimeni in seama. Ei au mers mai departe si s-au descurcat foarte bine, si acesta este inca un motiv pentru care ma duc: ca sa ii celebrez. Pentru ca sunt demni si sunt curajosi si as vrea, macar in aceste privinte, sa fiu si eu ca ei. So there!
Asa ca eu am sa fiu maine la ora 13 la Romana purtand o pancarta cu o fundita rosie, si apoi am sa ma mut la 13.30 la Universitate si la 14 la Unirea.
you rock, gal!
RăspundețiȘtergere