Rabbit Hole

*De multa vreme am aceasta teorie cum ca oamenii din nord sunt diferiti de cei din sud, doar ca suna ca si cum as spune ca iarna nu-i ca vara, ceea ce, desi e adevarat, nu e si foarte destept. Oricum, scriitorii din nord nu sunt, nici ei, ca cei din sud, si bine ca nu-s. Pentru ca, altfel, nu m-as mai fi bucurat atat de un Par Lagerkvist, Torgny Lindgren sau, acum, Arto Paasilinna.

*Tocmai ce am inchis "Anul iepurelui" si, desi m-am dat in vant dupa povestea jurnalistului care fuge in lume cu un iepure salbatic (nu pot sa imi imaginez de ce m-ar misca asa ceva), mi-a trecut prin minte ca am citit si "Morarul care urla la luna" si am fost la fel de induiosata. Ca sa nu-mi uit vorba, i-am iubit pe Vatanen si pe iepurele lui, care nici macar nu are un nume (asta mi-a placut inca mai tare) si am alergat cu sufletul la gura pe urmele lor, si cel mai tare, cred, m-a miscat felul in care isi traiesc ei povestile, partea magica a cartuliei asteia frumoase. Dar nu e vorba numai despre asta, caci Paasilinna este si comic intr-un fel induiosator si satiric intr-un mod destul de evident dar nu si deranjant.

*In oarecum alta ordine de idei, am vazut si Rabbit Hole. De multa vreme nu o mai vazusem pe Nicole atat de inspirata, si, desi mi se pare trist ca este o actrita atat de buna doar cand vine vorba de nefericire, tot am iubit-o un pic in filmul asta simplu, simplu de tot, asa cum e durerea.
Ceea ce imi aminteste ca astazi am citit undeva chestia asta "pain... always comes as a surprise" si m-am gandit ca e adevarat. Oricum, e un cliseu dragut in film, cand ea sta cu pustiul pe banca iar el ii spune ca undeva, in alta lume, sunt alte versiuni ale noastre. Iar asta, pentru ca eu traiesc in trecut (in trecutul altora, nici macar al meu), mi-a adus aminte de Steaua fara nume.

*Asta e anul iepurelui, zice un zodiac. Am constatat asta cand am dat search dupa carte.

foto:toadland.tressugar.com