Wings where we had shoulders

Am decis ca celebrul "in zona", in care ma aflu mereu, va fi inlocuit uneori de Love Street. You see, I live on Love Street. Si tocmai de aceea am decis ca pe Love Street fiecare vorbeste cu toata lumea. Inca de multa vreme am aceasta inchipuire hippie cum ca oamenii ar trebui sa vorbeasca mai mult unii cu altii. Mai ales daca nu se cunosc.
***
Chiar astazi, spre exemplu, cand coboram din tramvai ca sa merg la munca, all dark sunglasses and looking gorgeous, un domn in varsta m-a rugat sa cobor inaintea lui. I-am facut semn sa coboare primul, nu ma grabeam atat de tare, doar ma duceam la munca.
Mi-a zambit si a zis:
- Credeam ca va grabiti, voi, tinerii, mereu va grabiti.
- Nu, i-am spus.
- La varsta asta noi nu ne mai grabim nicaieri, mi-a zis cu un zambet.
- Zi buna, i-am spus, pentru ca imi paruse simpatic.
- Mai degraba zi scurta.
L-am iubit.
***
Si, cu cateva saptamani in urma, pe cand veneam intr-o seara de la Mitzy, asteptam eu tramvaiul si tramvaiul nu mai venea. Am decis ca pot merge pe jos o statie, puteam sa prind tramvaiul daca il simteam venind din spate. Pana la urma, am mers doua statii, iar cand am ajuns si incercam sa decid daca sa merg pe jos chiar pana acasa sau sa mai astept un pic, o doamna a intrat in vorba cu mine. Daca vin dinspre Maria Rosetti, voia sa stie dansa, si daca nu am vazut vreun tramvai. Evident, nu vazusem, i-am spus ca imi voi continua drumul pe jos. A zis ca o sa mearga alaturi de mine, daca nu ma deranjeaza, iar eu m-am oferit sa ii car una dintre plase. Nu a dorit, dar am mers alaturi o vreme si mi-a povestit. Vorbea mult despre credinta ei si despre Dumnezeu, si, daca nu mi s-ar fi parut decenta, as fi desconsiderat-o un pic. Niciodata nu m-am priceput sa fac diferenta intre o credinta autentica si una superficiala, iar manifestarile de genul asta langa straini imi par ipocrite sau interesate, dar doamna asta chiar mi-a parut sincera in discursul ei. Dupa ce a avut timp sa imi povesteasca despre cum totul are un sens in lumea asta, si despre cum asculta felurite prelegeri la radio (am uitat ce radio din motive evidente), am ajuns, in cele din urma, acasa. Inainte de a ne desparti, la plecare, mi-am luat inima in dinti si am intrebat-o:
- Nu o sa ma mai vedeti, probabil. Puteti sa imi spuneti, deci. Credinta asta, va face ea sa va treziti mai usor dimineata?
A parut un pic surprinsa, dar a raspuns frumos.
- Nu. Intotdeauna m-am trezit greu.
***
Si chiar mai devreme cand veneam dinspre Mitzy, in tramvai, o familie (mama alaptand, tata si fiu) statea pe scaunele din jurul meu. Si la un moment, fiul, care statea chiar in spatele meu si parea sa aiba intre 3 si 7 ani (niciodata nu am reusit sa imi dau seama ce varste au copiii) a zis:
- Tati, ce e aia mistica?
M-am intors si am zambit la ta-su, care ii spusese incurcat ca se vor uita in dictionar cand ajung acasa. Si mi-am zis ca e bine.

Acum mi-am dat seama ca toate astea se intampla in tramvai.