On seeing and noticing

Voiam sa scriu despre The Kids Are All Right, pe care l-am vazut ieri, dar intre timp am gasit aceasta fotografie cu ei (mint, am gasit-o imediat dupa decernarea BAFTA pentru ca sunt acel om care se uita la orice red carpet, acum am cautat-o din nou) si m-am defocusat iar. Ce vreau eu sa va spun despre acest film este ca imi doresc sa fiu pistruiata si sa port catifea pentru tot restul vietii mele.
*
Si, oare, cum ar arata niste copii pe care i-ar face astia doi? I can only imagine they would be all right. S-ar putea face si un film despre ei, cred. Chiar mai multe filme.
*
Mi imi spune ca ea s-ar culca cu Julianne. Mai ales dupa ce a vazut filmul. Nu mi se pare corect sa imi spuna ca e lesbiana tocmai in acest moment al existentei noastre. Am foarte multe lucruri pe cap acum.
*
mi: si incestuoasa
mi: ca, practic, seamana cu mine
mi: ar putea sa fie mama
eu: fata, crezi?
mi: hai sa zicem o matusa
*
Revenind, filmul e dragut. Nici foarte, nici prea, dar ok pentru duminica dupa amiaza.

foto via theguardian.co.uk

I am Love

Deci, ca sa se stie, eu nu cred ca exista pe lumea asta multe femei mai frumoase ca Tilda Swinton si multe haine mai frumoase decat cele de la Jil Sander. Mai ales cele de sezonul asta.
Asa ca erau sanse destul de mici sa nu imi placa I am Love, dar nici nu imi imaginam ca o sa imi placa atat de tare. Dincolo de faptul ca arata impecabil, adica totul, dar totul, de la mancare, la case, oameni, fabrici, orice, filmul mai e frumos din inca niste puncte de vedere. Primul e ca e o dementa, un fel de tragedie antica in care saraca familie bogata traieste nefericiri peste nefericiri ascunse de ochii altora si drame/secunda de zici ca nu e adevarat. Dar faza e ca asta nu e un film credibil, e un film frumos. Apoi, ca Tilda vorbeste atat de prost incat numai faptul ca arata atat de bine o salveaza. Ma rog, exagerez, are momente cand e foarte buna. Apoi, muzica foarte intensa, ca in filmele alea in care te prinzi cine pe cine omoara si cand dupa coloana sonora, dar aici, cumva, da bine. Si, in cele din urma, the sex. Una dintre cele mai frumoase scene de sex pe care le-am vazut in ultima vreme.

Tony

Voiam sa scriu ceva despre Tony, dar cum m-au intrerupt niste vizite am si uitat ce as fi avut de spus. Bag de seama ca nu era nimic atat de important. Oricum, Tony este un film de vazut fie si numai pentru firescul lui, asa cum poate sa fie fireasca povestea unui serial killer. La un moment imi amintesc ca mi-a trecut prin cap ca filmul seamana intr-un fel cu Rabbit Hole, doar pentru ca, daca ar fi sa pierd un copil, asa imi imaginez ca as fi, iar daca as fi serial killer, cred, cumva, ca as fi un Tony.

Foto: revolvergroup.com
Ce mi-a mai placut la filmul asta, dincolo de firesc, este modul in care a fost filmat, care mi-a amintit in anumite clipe de fotografiile clasice ale lui Penn, facute prin colturi, cum e asta de mai jos. Am ales una cu Dali din motive evidente.


Foto: carrieacosta.blogspot.com

127 fucking hours

Am zis sa scriu rapid ceva despre 127 Hours, pentru ca altfel nu am sa mai scriu niciodata nimic. Asteptam filmul asta, stiti cum toti avem motivele noastre, si pentru mine faptul ca James Franco e hot, Boyle stie sa bage un pic de adrenalina si povestea lui Ralston sunt motive suficiente. Desigur, mai e si faptul ca Franco imi aminteste destul de suspect de un fost de-ai mei, care era la fel de gorgeous dar cu aceeasi privire goala, genul care isi face singur fotografii si se pupa in oglinda. Well, toti le avem pe-ale noastre, ce sa zic.
Desigur, nu credeam ca filmul sa fie prost. Si nici nu e neaparat. Dar nu e asa cum il imaginam si cu siguranta nu e asa cum s-a intamplat; asta ma enerveaza tot timpul la povestile astea reale, ca nu ai cum sa le faci prea credibile. Altfel, Franco este in continuare hot, dar nu la fel de talentat cum il suspectam. Imi place inca, dar nu despre asta este vorba. Mi-au placut in parte cadrele cu canionul, pentru ca am o pasiune pentru filmele galbene, dar nu si obositele split screens, pe care le-am mai vazut de un milion de ori. In plus, mi-a fost destul de greu sa inteleg faza cu castile, din cate imi amintesc, oamenii nu prea poarta casti atunci cand se catara pe un munte, canion, whatever. Ca doar nu te duci acolo ca sa asculti aceleasi mizerii pe care le folosesti ca sa acoperi zgomotul din oras. Ma rog, poate e de vina faptul ca nu am mai urcat pe un munte din vremurile in care existau cd playere portabile, si ar fi fost cam dificil de folosit.
In alta ordine de idei, mi-ar fi placut sa vad niste imagini incredibile, niste scene care sa ma faca sa intorc privirea, daca nu sa vomit de-a binelea. Nu s-a intamplat. Ma asteptam sa il vad pe Franco ceva mai suferind, sau macar mai prezent, dar nici asta nu s-a intamplat. Ma asteptam si la o coloana sonora foarte draguta, inca sub influenta soundtrack-ului de la Slumdog Millionaire, pe care am dansat multe luni dupa ce am vazut filmul. Nici asta. Asa ca, una peste alta, cum ii ziceam si lui Mitzy, o sa prezinte Oscarul cine nu o sa ia Oscarul. Si pe buna dreptate.