On seeing and noticing

Voiam sa scriu despre The Kids Are All Right, pe care l-am vazut ieri, dar intre timp am gasit aceasta fotografie cu ei (mint, am gasit-o imediat dupa decernarea BAFTA pentru ca sunt acel om care se uita la orice red carpet, acum am cautat-o din nou) si m-am defocusat iar. Ce vreau eu sa va spun despre acest film este ca imi doresc sa fiu pistruiata si sa port catifea pentru tot restul vietii mele.
*
Si, oare, cum ar arata niste copii pe care i-ar face astia doi? I can only imagine they would be all right. S-ar putea face si un film despre ei, cred. Chiar mai multe filme.
*
Mi imi spune ca ea s-ar culca cu Julianne. Mai ales dupa ce a vazut filmul. Nu mi se pare corect sa imi spuna ca e lesbiana tocmai in acest moment al existentei noastre. Am foarte multe lucruri pe cap acum.
*
mi: si incestuoasa
mi: ca, practic, seamana cu mine
mi: ar putea sa fie mama
eu: fata, crezi?
mi: hai sa zicem o matusa
*
Revenind, filmul e dragut. Nici foarte, nici prea, dar ok pentru duminica dupa amiaza.

foto via theguardian.co.uk

Happy birthday to Miiiiiiiiiiiiiiii

we were raised to see life as fun and take it if we can

Prosopul

Nu stiu daca am apucat vreodata sa povestesc despre prosopul. Drept pentru care nu stie aproape nimeni despre importanta prosopului intr-o prietenie. Se facea ca eram la facultate si umblam despletite, atat eu, cat si Mi si Mo, urmarind baieti, urmarind baieti si facandu-le poze cand se asteptau mai putin sau urmarindu-ne una pe alta in cazurile rare in care alta iesea cu vreun baiat. Pe atunci, credeam in prietenie vesnica, asa ca in Ciresarii, genul acela de prietenie in care, daca una sufera din cauze reale sau inchipuite, celelalte vor fi alaturi de ea, analizand si disecand problemele pana la adanci batraneti. De fapt, era singurul context in care puteam concepe sa folosim expresia pana la adanci batraneti.
Si se facea ca in acele timpuri mitice am facut un legamant. Daca vreodata, vreuna dintre noi se va afla in situatia sa fie facuta sa sufere sau sa fie data afara din casa vreunuia goala pusca (ceea ce nu s-a intamplat nicicand si e inca mai putin probabil sa se intample de acum inainte), celelalte aveau datoria sa se infatiseze de urgenta la locul faptei, inarmate cu un prosop de dimensiuni medii/mari in care sa o inveleasca pe suferinda si sa o duca unde trebuie: in imediata vecinatate a unui pahar.
Vremea a trecut, si legamantul prosopului a ramas mai mult o gluma pe care, inconstiente, o invocam mereu ca sa ne amintim de timpurile acelea in care inca mai credeam ca baietii sunt nemernici, pana sa ne dam seama ca, de fapt, nu sunt (asta pentru ca nu pot, nu pentru ca nu ar vrea). Pana astazi...

Dar destul despre asta. Mai bine sa va povestesc cum am plecat astazi, impreuna cu co-autoarea Mi, sa ne plimbam prin oras. Ea, ca o floare alba, pura, chiar transparenta; eu - ca de obicei, purtand cu mandrie un tricou pe care scrie "Drink me". Am ignorat avertizarea meteo venita direct din gura de aur a lui Ines, si am purces la drum, dezbatand, desigur, probleme importante ale omenirii, precum viata de dupa moartea Madalinei Manole. Mare ne-a fost mirarea cand, in vreme ce ne alegeam o casa dintre ambasadele de pe Dumbrava Rosie, a inceput sa toarne. Torential. Ne-am oprit sub un copac, iar eu chiar mi-am aprins calma o tigara, sperand ca ploaia va trece si nu ne va da ocazia sa prestam un concurs de tricouri ude intre noi. Aroganta, am incurajat ploaia, uitand pentru o clipa de superputerile mele, printre care se mai numara atragerea poponarilor, spargerea de nunti si predictia de trenduri in moda. Iar ploaia m-a ascultat. Ca urmare, in cateva minute alergam impreuna cu Mi prin Gradina Icoanei, imbibate cu apa, cautand un foisor despre care credeam ca ar exista. Evident, predictia legata de foisoare in gradini nu face parte din superputerile mele.

In cele din urma, invinse si siroinde, in timp ce oamenii care isi gasisera cate un adapost gaseau de cuviinta sa ne si fotografieze, astfel incat suntem sigure ca vom avea o cariera in modeling in curand, am sunat-o pe Ines sa ne salveze. Si, da, pentru prima data am apelat la legamantul sfant. I-am cerut sa aduca prosopul. Doua. Ea a venit curand, ne-a salvat, iar noi am gasit de cuviinta sa ne fotografiem si sa scriem acest post cu hainele inca ude pe noi. Pentru inspiratie.

Indreptar spre FRCR, capitolul II: Trebuie ca

Feat. Mi

Am decis sa scriem despre “trebuie” tocmai pentru ca nu ar trebui. Este o idee proasta, desigur, dar tocmai din aceasta cauza o vom impartasi.

"Trebuie" este un concept dificil. In termeni heideggerieni, putem spune ca Fiintarea-intru-trebuinta e un mod de a fiinta in lume care nu convine nimanui dar pe care il accepta toata lumea, desi, cum, cu siguranta, a zis si Martin la un moment dat, e “nasol”. Cu aceasta opinie au fost de acord atat Wittgenstein, cat si alti reprezentanti ai cercului de la Viena pre sau post Carnap, care au avut de zis, cu siguranta, “bine”. Inca nu stim cum sa interpretam pozitia lui Quine, care s-a multumit sa spuna "oricum", dar probabil ca el se referea la Fiintarea-intru-altceva.
Fiintarea-intru-trebuinta este, insa, reprezentativa pentru aproape orice forma de viata cunoscuta noua pana la acest moment, desi inca nu se cunosc cauzele esentiale acestei stari, sau, mai bine spus, etape a fiintarii. Se stie insa ca Fiintarea-intru-trebuinta se datoreaza cel putin partial unei imparantezari. Aceasta imparantezare a Fiintarii-intru-ceea-ce-imi-vine-sa-fac conduce in mod aproape sigur la Fiintarea-intru-trebuinta, dupa cum se va vedea mai tarziu in expunerea noastra. Dar sa nu credeti ca aceasta imparantezare este rezultatul unei intentii constiente! Totul se petrece treptat, fara sa bagam de seama si ne trezim ca desi ne vine sa …trebuie totusi sa… Fiintarea-intru-ceea-ce-imi-vine-sa-fac este un fenomen, dupa cum bine a zis si prietenul nostru Edmund H., adica este tot ceea ce se manifesta in mod natural.

Exemplificand, ca sa nu zica lumea ca traim cu nasul pe sus sau sa nu putem plange noi dupa aia ca am aratat luna si oamenii au vazut degetul, vom expune doua situatii care se potrivesc perfect acestor doua tipuri de Fiintare.
Ilustrarea perfecta a Fiintarii-intru-trebuinta este "intratul in randul lumii". Dupa cum spune folclorul, daca “nu intri in randul lumii” pana la 25 de ani (varsta se modifica in functie de contextul cultural, greutatea corporala si financiara a celui/celei in cauza), nu ramane decat sa te marite babele. Ori, it’s common knowledge ca babele nu au intotdeauna cele mai alese gusturi din lume. Unde mai pui ca oricine, traind sub eticheta «fetei inca stralucitoare, adica neatasate» va incepe sa nu mai distinga clar intre un parchetar si un pictor. Mai mult, atat subsemnata xenu, cat si subsemnata Mi nu au sesizat niciun picior de baba prin apropiere, (desi au trecut de periculoasa varsta, chiar ieri), careia sa ii fi putut spune, cum ar fi spus, desigur, si Platon, daca l-ar fi intrebat cineva, “nu”. Desigur, daca aceasta tendinta a Fiintarii-intru-trebuinta-intratului-in-randul-lumii nu ar fi atat de manifesta, ci ne-am gasi in cealalta situatie, adica Fiintarea-intru-ceea-ce-imi-vine-sa-fac, mai sus numitele ar zice “cu placere”; nice and smart choices provided. Desigur, ar fi nevoie si de un camp cu flori (Mi) sau o padure (xenu) for a nice touch.

Mai departe, Fiintarea-intru-ceea-ce-imi-vine-sa-fac poate fi simplu exemplificata de o functie naturala a organismului despre care vorbesc de obicei prietenii intre ei. It’s called pooping. Pooping nu trebuie inteles neaparat ca pe o pierdere, ci fara urma de indoiala si ca pe un castig. In plan spiritual, desigur. Fiind o functie naturala, pooping se intampla ori de cate ori individul resimte o nevoie. De unde deducem, fireste, ca Fiintarea-intru-ceea-ce-imi-vine-sa-fac raspunde unei nevoi, pentru ca pooping este atunci cand te eliberezi constient de un surplus si o faci evident pentru ca iti vine. Recomandam aceast exercitiu zilnic, pentru gasirea unui echilibru sufletesc atat de pretios. Martin, Ludwig and all of the above sunt de acord cu noi. “Da.” (cf. Sein und Zeit, Tractatus, samd).

Dupa cum se vede din lunga si captivanta noastra expunere, dar si din viata reala, Fiintarea-intru-trebuinta este o forma de fiintare net inferioara Fiintarii-intru-ceea-ce-imi-vine-sa-fac. Asta desi am fost sesizate in privinta unui caz special (o persoana care a ajuns sa se marite mai des decat se poop). Dar credem ca acest caz se datoreaza unei disfunctii fiziologice care va fi ignorata, si nu unei aderari inconstiente la curentul Fiintarii-intru-trebuinta. Acestea fiind zise, ne vine sa facem ceva. Vom relata despre asta intr-un capitol viitor.

xenu&Mi

Draga Mi,

As vrea sa iti spun cum sunt trandafirii. Si ce miros au.
Sambata trecuta mama mi-a trimis un buchet de trandafiri de la noi din gradina. Ii stii, sunt portocalii cu marginile de culoarea caramizilor. Se urcau in mai la mine la fereastra cu vrejurile lor inalte, intr-o alta viata, care era mai simpla decat asta de acum. Mama mi-a spus mai tarziu la telefon ca mi i-a trimis ca sa nu treaca anul asta fara sa ii vad. Ne uitam cateodata la ei, eu si cu tine, eu ii si miroseam uneori, si, desi sunt convinsa ca ti-am dat si tie trandafiri din ai mei, tu nu i-ai mirosit niciodata. De asta vreau sa iti spun cum miros.
Ei bine, draga Mi, trandafirii mei miros cum arata diminetile in care te trezeste soarele. Miros asa cum arata copilaria mea. Miros ca spinii aia pe care uitam intotdeauna sa ii curat si care ma zgariau. Miros ca o zi pe care mi-o amintesc foarte clar, in care stateam intre razoarele de crizanteme, sub nucul cel mare de la vecini, care acum nu mai e, si ma jucam cu papusi. Miros ca orele pe care le petreceam in fiecare zi jucand tenis cu scrimeurii. Miros ca toata adolescenta mea, in care mi se parea ca sunt mereu prea proasta, in care mi se parea ca nu am timp sa dorm pentru ca nu voi ajunge niciodata sa stiu tot, sa citesc tot. Si mai miros ca rasul pe care mi l-a starnit un mesaj primit la 6 dimineata, in ziua licentei noastre, care zicea “dogmatico, da si tu in viu, ca uite, si soarele se trezi. Sau poate vrei sa fie innorat si astazi. Da pijamaua jos, ca aia e pentru iesit in oras. Oops! Asta era din alt basm. Bafta!” Miros ca zilele in care mancam seminte si grisine cu maioneza. Ca ziua aia in care eram la Patria si am sunat-o pe Luminita sa ii cerem un numar de telefon. Ca noaptea aia in care ploua si in care am ajuns la 4 sau 5 acasa, nu mai stiu cat era, si cand aveam tren la 8 si nu ma induram sa ma despart. Sau, daca vrei sa intelegi mai bine, miros cum se simteau zilele in care radeam de dimineata de la cursul lui Dragoste, la cafeaua de sase mii, pana seara cand mancam struguri in curte. Ca toate lucrurile bune de pe pamant miros trandafirii aia. Ca plekavita de la Timisoara, cand tu nu erai vegetariana si ca zilele in care, tot acolo, radeam de muscata din fereastra. De fapt, draga Mi, trandafirii miros ca toate zilele alea pe care le aveam inainte de a incepe ceea ce am numit impreuna "real life".

Help yourself: erata

Din seria Si bogatii plang sau Si zeii gresesc (not true), ne-au fost semnalate niste omisiuni la prima parte a indreptarului nostru catre frcr. Milostive, am decis ca ganditorii scolilor de la Luxemburg, respectiv Cucuteni, au dreptate, si le-am acordat acest spatiu de expunere a propriilor pareri avizate si bazate pe studiu empiric (las’ ca stim noi).
Astfel, scoala de la Luxemburg propune nivelul extrem de semnificativ al Relatiei de Subordonare Devotata cu Propria Pisica, denumit in continuare RSDPP (sau nivelul 8). Acesta este, evident, un nivel de sine statator care poate propulsa direct participantul la relatie catre fericire. Ca si in cazul altor relatii, cantitatea este irelevanta, sau, mai degraba, daunatoare. Subordonatul poate sa fie pe deplin doar al unei singure pisici, data fiind natura relatiei si devotamentul presupus de aceasta. Relatia, in acest caz, poate fi de durata si satisfacatoare. Sunt recomandate vizite regulate la veterinar.
Pe de alta parte, scoala de la Cucuteni propune un melanj intre nivelurile 4 si 7 (pentru cei care nu au aprofundat indreptarul, RFO – relatia fara obligatii si HEA – happily ever after). Am decis ca astfel de relatie poate reprezenta un nivel in sine, numit in continuare Nivelul 9 sau Relatia contra naturii. Citand din ganditorul scolii respective, relatia contra naturii este “aia pe care nimeni, dar absolut nimeni, nu ar fi banuit-o si clar este de neinteles. Ca sa fiu mai precis, cand cei 2 sunt impreuna impotriva oricarei logici, ba chiar impotriva propriei intelegeri a lucrurilor si, desi au o bogata activitate sexuala si emotionala in afara casniciei, totusi se iubesc si protejeaza reciproc peste masura. Si tocmai pentru ca nu are niste explicatii rationale, aceasta poveste de dragoste tinteste nemurirea. Este o sfidare a canoanelor de genul: ne cacam pe toti, facem ce vrem ca iubirea noastra n-are nevoie de reguli.” Recomandam aceast gen de relatie tuturor celor care cred ca o pot practica, ca pe un exercitiu de dezinvoltura si reinviere a simturilor (insotita, de preferinta, de cel putin un pahar de vin pe zi).

to the moon and back

Mi: fetita, aici ploua cu piatra
xenu: cum se zice, poate plange careva
Mi: cei din dinastia Xenu or fi plans vreodata? ai date despre asta?
xenu: doar de frcr. dar au mai fost si cazuri izolate

Help yourself

Am decis impreuna cu Mi (a fost ideea ei, drept pentru care imi multumeste) sa salvam lumea. De la ce?, veti intreba. Sau cum vom face asta?
Ei bine, in cele ce urmeaza vom stabili cativa pasi simpli care sa ghideze muritorii catre fericire. Am observat in urma unui studiu empiric amanuntit ca muritorii leaga puternic notiunea de fericire de cea de (bleah) iubire. Eu nu inteleg prea bine cum vine asta, spre deosebire de numita Mi, numai ca studiile mele individuale m-au adus la concluzia ca credinta se manifesta in acelasi fel ca si adictiile sau alergiile: daca o ai pe una, le ai pe toate. Asa se face ca Mi crede in iubire, Duamne Duamne (si Tweety) si eu fumez, beau si fac ce mai fac eu.

De aceea am decis ca obiectul activitatii noastre stiintifice sa fie acest indreptar pentru mai bune relatii. Dupa momentul publicarii acestei lucrari revolutionare, comparabil poate doar cu lansarea Eticii protestante a confratelui nostru Max W., asteptam ca omenirea sa isi conduca existenta (umila, de altfel) catre sus numita fericire, ceea ce va conduce, prin consecinta logica fireasca, la mai mult timp dedicat activitatilor cu adevarat utile, cum ar fi munca voluntara in slujba zeitatii care trebuie hranita zilnic cu ofrande constand in pantofi sau posete.

Indreptar spre fericire

Am decis sa rezumam toate activitatile romantioase la cateva categorii de baza: tentativa, one night stand, futangeala afectiva (cf. Helen Fielding), relatie, RFO (relatie fara obligatii, numita si RNLD – “relatie neserioasa de lunga durata”), despartire, stat in relatie de dragul relatiei (cf. Sex and the City, “You just compared your relationship to chemo”), happily ever after (cf. Daniele Steele si Hunter S. Thompson).

Nivelul 1: Tentativa (ne gandeam sa o numim TNTTV, pentru ca vocalele par prea duioase intr-un articol atat de tehnic): presupune orice contact, interactiune sumara (aici de incadreaza totul, de la schimb de priviri lascive la schimb de numere de telefon), aka tentativa de agatat. Prin urmare, e suficient sa te priveasca si categorisirea este facuta. Nu este loc de interpretari de genul «poate nu se uita la mine», «poate mi s-a parut». Acestea risipesc timpul!

Nivelul 2: One night stand: presupune orice relatie sexuala de ocazie, fie ca se intampla doar o data, dupa cum ii spune si numele, fie ca se repeta in diverse conjuncturi care au aceeasi valoare, luate impreuna, ca si o singura experienta de acelasi gen. Situatiile in care el/ea, din motive mai mult sau mai putin intemeiate, nu duce la bun sfarsit actiunea, nu vor fi luate in calcul. Deci sunteti liberi sa treceti pe lista achizitiilor pe oricine va calca pragul camerei sau peste pragul camerei caruia/careia ati trecut. Sunt admise si locatiile neutre, ba chiar sunt incurajate, cu conditia ca ele sa nu necesite perioade suplimentare de tatonare si risipa financiara din partea dvs.

Nivelul 3: Relatie: presupune sa imparti acel gen de intimitate cu cineva astfel incat cel/cea cu care esti in relatie sa se simta obligat sa iti culeaga prietenii de acasa cu masina in cazul oricarei iesiri in grup in oras. Este de la sine inteles ca acest nivel se poate transforma cel mai usor intr-o inutila obisnuinta presarata cu alta risipa de timp concentrata in eforturile de a gasi mereu ceva nou de facut. Nivelul prezinta, totusi, avantaje : nu mai dai banii pe taxi !

Nivelul 4: RFO sau RNLD: Se poate crede usor ca RFO (relatia fara obligatii) se confunda cu nivelul 1 sau mai ales cu 2. Nimic mai neadevarat. RFO este, de fapt, o forma cinstita de relationare, recomandata chiar de unele curente de gandire ca etapa pregatitoare a nivelului 7. Se intampla atunci cand fiecare participant la relatie cunoaste precis asteptarile celuilalt de la relatie si le indeplineste ca atare. Desigur, acest gen de relatie presupune asteptari limitate, dar benefice (vom nota aici lipsa obligativitatii de a participa cu el/ea la mese festive, de a asculta povesti de la el/ea de la lucru samd).

Nivelul 5: Despartire: Ei da, exista si asta si apare doar dupa nivelul 3; in toate celelalte cazurile acest moment poate fi usor evitat prin metode pe care le vom descrie in capitolul urmator (vezi Cap. II: In pasi simpli, fara ea/el /pana la cel mai inalt nivel). Totusi, in cazul nefericit in care unei relatii ii urmeaza despartirea, este bine de stiut ca aceasta prezinta doua variante : A. Happily divorced si B. Bitterly divorced. In prezent, un procent de 98% dintre persoanele care au trecut printr-o relatie se afla in stadiul 5B, adica sunt bitterly divorced. Trebuie sa spunem ca acest nivel este unul extrem de periculos, care nu e de dorit cu niciun prêt. Nivelul 5A, in schimb, reprezinta o situatie satisfacatoare, care va poate propulsa urgent catre cel mai inalt nivel, si anume 7. O varianta adiacenta a nivelului 5 este C. Divorced with Children, caz in care se recomanda gasirea de urgenta a unui partener «financially healthy» si trecerea miseleasca la nivelul 7b mic: Stocked ever after. Pentru o profunda intelegere a acestui nivel, consultati ghidul nostru “Cheltuie-i banii si taci!”

Nivelul 6: Relatia nesfarsita: urmeaza in mod firesc nivelului 5B, si poate reprezenta atat cazul in care persoana care a parasit nivelul 3 se gandeste in mod continuu si obsesiv la cele intamplate pana atunci, dar si cazul inca mai nefericit in care o persoana decide sa ramana intr-o relatie dupa ce aceasta a incetat sa mai functioneze. In acest caz nicio carte din lume nu va mai poate ajuta, caz in care este recomandata inventarea unor noi adictii. Nu vedem de ce v-am arata care sunt avantajele acestui stadiu, caci doar nu noi v-am adus aici. Totusi, spre propasirea ideii de simplificare, fie : acest nivel le este recomandat doar celor «sex addicted» si/sau «workaholic» care nu dispun de timpul necesar sa reia acest joc de la nivelul 1. Se impune totusi o pedeapsa: cei care vor ramane la acest stadiu care nici macar purgatoriu nu este, vor dezvolta (pe langa adictii) o serie de frustrari (exemplu: frustrarea legata de femeile cu parul blond, frustrarea legata de barbatii cu nasul mare etc).

Nivelul 7: Happily ever after: exista o dihotomie in ceea ce priveste acest nivel extrem de complex, rewarding si greu de atins. Cele doua scoli de gandire care au abordat problema nu reusesc sa se puna de acord decat asupra unui singur lucru: nivelul 7 e misto. Cum se va vedea mai tarziu, exista pasi diferiti care conduc catre acelasi nivel. Totusi, ca sa expunem teoriile ambelor parti, scoala de gandire Mi considera ca nivelul 7 reprezinta implinirea alaturi de o persoana ale carei defecte pot fi tratate drept calitati intr-un joc al imaginatiei perpetue si al asimilarii constiente a ideii ca «te iubesc pentru ca te iubesc, nu te iubesc pentru ca ma iubesti tu». Scoala de gandire Xenu considera ca nivelul 7 poate reprezenta doar o relatie fericita si implinita cu propria persoana (sau cu persoana lui Xenu).

continuarea intr-un numar viitor

Long long time ago

Mi a ajuns aseara in urbe intr-o scurta vizita de lucru. Dat fiind ca a venit cu un mixer in bagaj, am gasit de cuviinta ca lucrul ce l-am lucrat sa fie o tarta de lamaie (Mazi, sper ca esti fericita). A fost a doua oara saptamana asta cand am executat tarta cu lamaie si mai am alte doua comenzi pentru sfarsitul de saptamana, ceea ce e deja foarte mult pentru mine. Dar, cum am invatat sa fac celebrele mele cookies in care iti rupi dintii pe la respectabila varsta de opt ani, si mi-a luat aproape 20 sa invat sa fac altceva, estimez ca imi voi petrece cealalta jumatate de viata preparand tarta cu lamaie. Asta desi nu am cana de masurat si nici mixer. Mai mult, m-am simtit atat de vinovata ca am gatit incat am simtit nevoia, de trei zile incoace, sa imi umplu restul timpului uitandu-ma la hainute si pantofi, ca sa nu cumva sa ma atinga microbul gatitului, de care am vazut ca nu mai scapi usor.
Dar nu despre asta voiam sa vorbesc.
Aseara, in bucatarie, in timp ce asteptam sa se raceasca tarta pe care, dupa cum zicea si prietena Suzana, "o lasi la frigider cat rezisti tu", eu si cu Mi am inceput sa depanam amintiri din studentie. Amintirile astea, am observat eu, ne lovesc mai rar decat mi-as dori, de asta am si zis sa pun cateva in scris, cat inca le mai am.
*
Imi amintesc, spre exemplu, cum in anul I, in practica de la Govora, am decis sa mergem pe jos, peste dealuri, pana la Manastirea dintr-un lemn, si ca Mo era imbracata toata in alb si avea niste papucei cu un pic de toc, dar asta nu o impiedica din drumetii. Se oprea doar ca sa mai dea un telefon din cand in cand, si, cum nu avea semnal, trebuia sa se urce in cate un copac.
*
si imi mai amintesc cu il mituiam pe Dushmanu cu inghetata ca sa nu ne trimita sa refacem chestionarele
*
si cum, la Timisoara, mancam plescavita si inghetata cu visine si stateam in fiecare noapte de povesti si dezbateri cu Ana, Mi, Robu si Tristian, iar dimineata plecam la interviuri
*
si cum C.D. a cerut, la licenta, permisiunea sa se urce pe catedra ca sa poata sta intr-o asana, pentru ca altfel nu putea sa se concentreze
*
si cum O.V. ne povestea, importanta, cum l-a descoperit pe Dionisie Areopagitul la 15 ani, iar Mo i-a replicat ca uite, dom'le, ce coincidenta, tocmai cand ea a descoprit penseta
*
cum mergeam la Jiu si mancam sandvisuri cu multa paine si vorbeam ziua intreaga despre Nae Ionescu
*
si cum formaseram echipe de dezbatere pentru filosofie analitica (eu, Mi si Mo intr-o echipa, tocilarele in alta) si eu gesticulam cu un covrig in mana explicand despre Russell si reprosandu-i colegei Leff ca expunerea ei despre Strawson e fada si irelevanta
*
si cum, la aceleasi seminarii de filosofie analitica, i-am facut asistentului, eternul si genialul Catalin, un chestionar desenat cu floricele in care il intrebat cum s-ar simti daca ar afla ca este fiul profesorului al carui asistent era. Iar el ne raspundea
*
si cum Mi, intoarsa de la bursa de la Dijon, a avut onoarea sa le puna colegilor ei cate o intrebare intr-un colocviu improvizat

Si atatea altele la care nu ma gandesc acum, dar la care ma intorc din cand in cand de-ajuns cat sa imi dau seama cat noroc am avut.

An Education

Nu am avut nimic de spus in ultima vreme sau cel putin credeam asta pana cand am ajuns astazi la Mitzy, dupa un eveniment extrem de dubios unde ne-am dat seama ca toate femeile obsedate de frumusete si care mai fac si o meserie din asta sunt foarte urate.
Asa ca am ajuns noi acasa, si, pentru ca nu ne-am vazut foarte des, adica zilnic, in ultima saptamana, aveam multe de recuperat. Si uite asa mi-am adus aminte ca luni m-a sunat prietenul T, persoana respectabila si respectata, sa imi povesteasca despre cum face el un eveniment pe genul conferinta la care s-a gandit sa apara in drag. M-a sunat sa ma intrebe daca e o idee buna sa apara asa? Ei bine, nu. M-a sunat pentru ca ar vrea sa stie ce stil de diva i se potriveste cel mai bine. Pana la urma am cazut de acord ca poate sa fie Audrey Hepburn, si de-abia astept ziua in care vom merge prin magazine si el va intra la cabina de proba cu a little black dress si o pereche de balerini, ambele masura 42.
Dupa care am mai discutat cateva chestiuni de maxima importanta cu Mitzy, care este, desigur, foarte intelept, iar in urma acestor urgente a ajuns la concluzia ca "ea, practic, s-a cacat pe el."
Si apoi ne-am mai amintit despre cum aveam noi o prietena care era ok si care acum nu mai e nici foarte ok, nici foarte prietena, dar despre care ne-am obisnuit sa spunem ca era ok, desi nu ne mai amintim exact cam cat de ok era si de ce. (acu, daca stau sa ma gandesc, sunt doua)
Iar, in cele din urma, cand m-am intors acasa, ma astepta o conversatie la fel de interesanta cu Mi despre copii. Nu vorbim des despre acest subiect, este unul delicat dat fiind ca eu nu suport copiii, iar prietenele mele incearca sa evite pe cat posibil tema, iar posibilitatea e mare dat fiind ca nici ele nu se considera datoare sa se reproduca pe aceasta cale. Insa era, evident, o urgenta, caci Mi tocmai ce intalnise o proaspata mamica, si stim cu toti ca aproape nimic nu e mai rau decat o proaspata mama care tine sa iti arate cu ce vergeturi a ramas pe sold. Poate doar cocoasa de grasime.
Ma rog, ideea era ca mamele nu au pic de rusine si trebuie sa iti arate orice, si mai si cred, pe deasupra, ca te intereseaza ce au ele de zis. In plus, a urmat o dezbatere despre cum vorbesc ele: eu sustineam ca e foarte urat sa spui cacutza sau cachitza, in timp ce Mi spunea ca e scarbos sa iti imaginezi un prunc bucalat care se caca. Dar am invins in aceasta dezbatere, cu argumentul extrem de puternic ca daca spui cacutza tot asa miroase, si, in plus, unele lucruri chiar nu pot fi diminutive. Adica un plod care zbiara, zbiara, am vazut eu in tren unde nimeresc mereu langa unul. Si nu canta. Oricum, este bine ca am avut aceasta discutie, pentru ca Mi a decis in urma ei ca, daca se hotaraste sa faca un copil, va pleca in lume ca sa nu o vada tatal copilului cu picioarele umflate si hormonii mai dihai. Ceea ce vreau sa ii comunic, insa, pe aceasta cale, e ca nici eu nu vreau sa o vad asa, astfel incat, daca tot pleaca, ar trebui sa se gandeasca la alta lume.

Vedete cu riduri

Special guest star: MI
Am citit (si am scris) despre Susan Boyle la greu in ultimele luni. In general de bine. Dar nu pentru ca as avea un suflet bun sau pentru ca as incuraja tinerele (batranele, in cazul ei) talente. Am facut-o pentru ca, nu stiu cum, dar am empatizat (folosesc cuvinte de peste doua silabe din ce in ce mai des) cu starea ei de batrana. Sa ai 48 de ani, o pisica si o voce de care nu stie nimeni, aproape ca nici tu. Pentru ca eu nu cred ca ea stia ca are talent. Eu cred ca era doar foarte singura si trebuia sa faca ceva. Si cum faza cu retetele de mancare nu a fost niciodata ceva iesit din comun pentru o femeie de 48 de ani, s-a gandit sa faca ceva ce femeile de varsta ei nu mai fac nici in baie: sa cante. Si asa ne-a impresionat pe toti. Pentru ca daca am fi sinceri, am recunoaste ca nu atat vocea ei, cat faptul neasteptat de a o auzi cantand bine LA VARSTA si CU LOOK-ul EI ne-a frapat.
Revenind, iata o femeie (probabil virgina dintotdeauna, daca nu, sigur redevenita intre timp) care uimeste, cand altele de varsta ei mai traiesc doar din amintiri, nici alea toate ale lor ( in general, ale unor verisoare mai frumoase). Si atunci m-am linistit ! Mi-am dat seama ca viata mea (si a lui Xenu) nici macar nu a inceput. Probabil de aceea nici nu intelegem, in cea mai mare parte a timpului, ce se petrece cu noi, pentru ca nici nu am ajuns la inceputul vietii noastre. Asa ca am anuntat-o si pe ea ca ne mai asteapta 20 de ani de saracie, iar la 48 de ani (cand numai noi vom supravietui disparitiei planetei, datorita inocentei, evident. Stiti teoria potrivit careia daca nu poti concepe un rau, el nici nu ti se va intampla) vom deveni vedete. Ma rog, pe o alta planeta, pe care la fel de inocent am numit-o poolla-loolla. Pe o scena amplasata in chiar mijlocul planetei (da, planeta va fi mica, pentru ca nah cu noi doua de pe Pamant, cu Colin Firth rupt din Soare si Paris Hilton cazuta de pe Luna, nu prea ai ce sa incropesti si nici unde sa te extinzi, pentru ca evident ei nu stiu sa parceleze solul, sau cum ar fi zis mamie `sa sape pe postatze`), acolo vom debuta noi. Sau cum am zice, acolo ne vom incepe viata, interpretand evident `I will Survive`. Pentru aceia dintre voi care cititi asta doar pentru ca blogul este o moda, tin sa va spun ca si acolo, pe planeta poolla-loolla se va tine cont de fashion. Vom avea costumatie de scena pe baza de cornier, panza de paianjen si magneti.
Xenu m-a intrebat daca am trecut pe pastile. Nu i-am raspuns inca, mi-e teama sa nu mi le ia, sa ne pierdem inocenta si sa murim la un loc cu Mariah Carey. Stiti, moartea in sine nu are nimic dramatic, moartea pe aceeasi planeta cu Mimi, insa are.

Degetul iubirii

Pe cand stateam de dimineata la birou si incercam sa descifrez misterele unui text despre nasterea in apa, subiect care, desigur, ma pasioneaza, mi-am dat seama ca intreaga procedura poate sa fie fun. Am discutat despre asta cu colegele meu si, desigur, cu Mitzy, si am ajuns la concluzia ca vreau sa nasc in apa. Acum, ca am decis asta, nu imi ramanea decat sa ma interesez mai departe cum se face. Am presupus ca trebuie sa nasti intr-o piscina sau o copca, cum imi amintesc eu ca le-am vazut pe Discovery pe niste femei din alea care mananca peste la pol. Asta pentru ca un medic si cel putin o asistenta trebuie sa te supravegheze, ma gandeam eu, mai ales ca inotul nu este sportul meu preferat. Dupa care am vazut cum arata locul unde se naste in apa, aci, la noi in Bucuresti. Si se pare ca este un salon obisnuit de spital cu o cadita. Deci, practic, asta ar insemna sa nasc intr-un lighean si sunt aproape convinsa ca asa ceva nu se face. Ma rog. Mitzy si-a dat seama ca am nevoie de o motivatie mai puternica decat un lighean, asa ca am purces sa ne imaginam cum el si Maria ar trebui sa asiste la nasterea mea in apa, cu cocktailuri in mana. In fiecare mana. De aici m-am gandit ca as putea sa nasc intr-o piscina ca aia de la Club Tropicana, cu George Michael in slip, cantand la saxofon intr-un fotoliu gonflabil. Ceea ce mi-a adus aminte de faptul ca saptamana trecuta am fost la o lansare de carte. Frumosul sex al barbatilor. Nu, pe bune, chiar asa se cheama. Si ca C. mi-a pus microfonul in mana sa zic ceva despre cum nu am fost noi invatate sa apreciem frumosul sex. Si tot ce am putut sa zic atunci a fost ca eu l-am apreciat destul in anii 80, cand barbatii apareau in clipuri in slip, ca in Club Tropicana. Numai coincidente, dom'le, in viata mea. Pun pariu ca e de la chakre. Apropos de asta, Ines si-a achizitionat ieri o carte foarte mare despre chakre. De-abia astept sa o si citeasca, ca sa imi impartaseasca si mie aceste intelepciuni.
Si ca tot a venit vorba de intelepciune, azi mi-a spus Mitzy ca exista un nou trend, care se numeste consiliere filosofica. Say what???, am spus eu. Dar se pare ca asa este. Exista chiar o carte pe care am de gand sa o citesc neaparat si care se numeste "Inghite Platon, nu Prozac!". Ei, sa mor, am zis. Si eu, care am tot inghitit Wittgenstein de atatia ani si nu stiam ca de fapt fac terapie.
Ma rog. Eu incercam sa fac o secta, si nu terapie. Aceasta secta care se numea The Bigger Picture urma sa fie formata (daca nu exista deja, desi cred ca exista) din mine si din Mitzy. Unul dintre ritualurile noastre era sa stam pe canapea si sa citim din Tractatus, cate o propozitie pe zi, si apoi sa discutam despre ce am invatat din asta. Ceea ce am si facut.
Tot astazi am aflat cel mai interesant lucru. Si anume ca femeile care beau tind sa fie mai slabe, pe parcursul vietii, decat cele care nu. Asta ma multumeste foarte, fiind eu o femeie care da si stand eu aproape seara de seara pe canapea, cu un flute in mana, sa ma uit la Absolutely Fabulous. Pe bune, unii au facut un studiu si au ajuns la concluzia ca procesul care le face pe femei sa metabolizeze (is that a word?) alcoolul este foarte mare consumator de energie, deci femeile slabesc din cauza asta. Nu se intampla si pentru barbati, ceea ce ma bucura. Intotdeauna mi s-au parut dizgratiosi barbatii care beau. Desi azi e ziua lor, am auzit de la un coleg care avea pretentia sa ii spun si traditionalul Sarbatori fericiti!
Asta desi nu imi amintesc cine mi-a zis mie traditionalul ieri, cand a fost ziua mea, teoretic. Ah, ba da, mama, pe care am sunat-o tot eu. Deci nu e schema. Am aflat ca e ziua mea cand am vazut-o pe Annie Lennox defiland si delirand ceva despre drepturile femeilor. Si, ca sa inchei aceasta poveste, am de gand sa zic eu ceva despre drepturile femeilor, asa, a piece of my mind, sau, cum ar spune unii, consiliere filosofica. Nu avem nevoie de drepturile femeilor. Degeaba ati ars sutiene si ati tipat ca vreti drept de vot, salarii egale, avort blablabla.
Degeaba. Pentru ca inca mai stam sa ne gandim daca cineva ne suna sau nu si daca nu suna de ce nu suna si nu credem ca se face sa sunam noi sa vedem de ce nu suna. Si daca nici macar atata lucru nu putem face, atunci la ce folos toate celalalte?

And the Oscar goes to

xenu: azi o sa ma uit la the hurt locker, vreau neaparat sa am cu cine sa tin
mi: asa, asa, ca eu pe ala si pe up nu le-am vazut. deci, daca ia avatarul ceva...sparg TV
xenu: si prezinta steve martin cu alec baldwin, deci iti dai seama ca o sa radem
mi: daaaaaaaaa. ich
xenu: ce?
mi: nu imi place nici de unul nici de altul
xenu: mie imi place de balwin din 30rock, mi se pare amuzant
mi: da, stiu, mi-ai zis
xenu: eu zic cu parere de rau ca la actor ia bridges, prietenul tau; si nu colin, prietenul nostru
mi: DAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
mi: ma simt ca prepelita aia, crede-ma
xenu: care prepelita? cu puiul???
mi: da, fata
xenu: eu cred ca colin mai are timp
mi: inima mi-e rupta in doua
mi: bridges deja apune
mi: mereu am zis ca ar fi tb sa ma nasc acum vreo 10-15 ani; ar fi fost altfel
xenu: de ce? ca sa fii batrana acum?
mi: ce plaja de posibilitati in materie de barbati era. batrana si maritata cu colin
mi: e un risc pe care mi l-as asuma oricand
mi: asa, si la mujeres?
xenu: cine vreau eu sau cine o sa ia?
mi: si/si
mi: tu vrei gaby, nu?
xenu: nu am vazut precious si nu sunt fan obeze, desi am auzit ca e emotionanta povestea
mi: so?
xenu: la actor secundar vreau tucci, dar cred ca ia waltz. la actrita principal cred ca vreau helen mirren, dar cred ca ia meryl sau sandra si o sa mor daca ia sandra
xenu: la actrita secundar vreau maggie, dar o sa ia mo'nique
xenu: la animatie o sa ia up
mi: si la film????
xenu: la art sper sa ia doctor parnassus
xenu: ho, fah, e cu suspans
mi: vad, da
xenu: la cinematografie as vrea the white ribbon, care arata genial. il vazusi?
mi: nu
xenu: eu nu reusesc sa il vad ca e foarte deprimant, ma uit pe bucati
mi: aha, si ma pui pe mine
xenu: costume - doctor Parnassus. regie sper sa ia bigelow pt hurt locker doar ca sa nu fie cameron. the white ribbon la film strain
mi: deci daca ia cameron ceva ii sparg moaca. il detest
xenu: o sa ia efecte si toate alea, sigur sigur
mi: ar fi cea mai mare palma pt el. e, lasa sa ia la efecte si la frunze, dar sa nu ia pt regizor si pt film
xenu: la scenariu adaptat vreau precious, cred, ca m-a dezamgit nick hornby cu an education
xenu: si la film the hurt locker, ca e singurul concurent care pare serios
mi: nu l-am vazut, deci nu stiu. dar ce am vazut sunt intr-adevar destul de slabute
xenu: up in the air e mizerie, coen de-abia ce au luat, precious doar daca era an cu negri, ceea ce sper sa nu fie
mi: dezamagirea a venit de la an education. eu cred ca putea sa iasa un film super bun de acolo
xenu: inglorious basterds m-ar durea la fel de rau ca avatar
xenu: an education e ratat asa, rau
mi: deci ala era pe gustul meu ca idee
xenu: si al meu, dar ca executie bleah
mi: asa cu nerd girl falling in love with an older man
xenu: si de carey nu mi-a placut deloc deloc
mi: uite ca de george nu am zis nimic
xenu: dada, tre sa zici ceva
mi: vorbeam cu una si ma intreba: fata, george asta o fi fost vreodata sexy asa 5 minute si abia acum s-a aflat?