Little Miss Sunshine, A Million Little Pieces, Pavilion, scrabble.
In alta ordine de idei, in Time-ul citit in tren:
"I really don't feel that there's currently liberty and justice for all."
Will Phillips, a 10-year-old Arkansas boy who refused to recite the Pledge of Allegiance in school because he has gay friends who are not afforded equal rights.
marți, 29 decembrie 2009
miercuri, 23 decembrie 2009
Done with wrapping
Evident, este un semn atunci cand cadourile de Craciun au fix aceleasi culori ca toate hainele din garderoba ta. Inca nu imi dau seama ce spune semnul asta.
Later: am vazut ca fotografia mea de profil este plina de culori, desigur, pentru o situatie speciala.
miercuri, 16 decembrie 2009
duminică, 13 decembrie 2009
Whispering words
Toate fantomele s-au reunit sa-l primeasca. A fost atat de frumos, chiar daca nu a cantat asta.
Ce-ar mai fi
Nu demult, intr-o seara de vineri in care ma uitam cu Ines la "Dansez pentru tine" (guilty pleasure), pe vremea cand alegerile nu erau asa mare lucru si puteam sa mai vorbim si despre altceva, am elaborat o fictiune care s-a divizat, prin miracol, in doua fictiuni paralele si oarecum intersectate.
Totul a inceput cu o declaratie indrazneata: "Suntem doua supereroine lesbiene care omoara barbati." De aici, drumul spre campii a fost simplu, dar cu nelipsite si neasteptate obstacole. Pentru ca, la Dansez, Maslina canta un fel de cover dupa o piesa din Chicago (Asa-s barbatii, asa-s barbatii!), Ines a decis sa facem din aceasta minunata melodie imnul nostru. Ca doua eroine ce suntem, vom canta cantecelul si vom dansa in timp ce vom pleca la lupta. Pentru ca nu puteam fi doar noi doua si pentru ca Mitzy este oricum supererou, ne-am gandit ca ar putea si el sa omoare barbati. Coregrafia noastra s-a complicat: noi vom executa un sincron si Mitzy va dansa cu fata la noi, mergand, totusi, cu spatele.
De aici, nu stiu cum, povestea a deviat si am ajuns la concluzia ca daca am avea suficienti bani ca sa nu trebuiasca sa mai muncim niciodata, noua ne-ar fi suficient sa stam pe canapea toata viata, uitandu-ne la televizor. Servitorii nostri ar lucra in bucatarie, fara sa ne vada vreodata. Noi le-am da comenzi printr-o foaie pe care am strecura-o pe sub usa de la living (nu, nu la telefon, noi nu vorbim cu servitorii). Nu ne-ar vedea pentru ca nu vrem sa ne mai vada nimeni. Nu ne-am mai spalat de mult, duhnim ingrozitor. Nu mai avem nicio ambitie. Avem fiecare cate 250kg si ne alimentam cu frisca venita pe conducta de la cofetaria de peste drum care face cele mai bune prajituri.
In cele din urma, ne-am da seama ca am ramas singurii supravietuitori ai gripei porcine si ne vom clona in casa pentru ca va trebui sa repopulam pamantul. Astfel, toata lumea va fi plina de noi, oameni grasi si fara nicio ambitie.
Intorcandu-ne la faza cu supereroinele, am decis ca una dintre superputerile noastre va fi sa ne putem intoarce in timp in anii 80, ca sa purtam sacouri cu umeri lati si sa dansam disco all day long, sa fim grase si sa purtam salopete lucioase si mulate din satin.
Eh, cum ar fi?
Totul a inceput cu o declaratie indrazneata: "Suntem doua supereroine lesbiene care omoara barbati." De aici, drumul spre campii a fost simplu, dar cu nelipsite si neasteptate obstacole. Pentru ca, la Dansez, Maslina canta un fel de cover dupa o piesa din Chicago (Asa-s barbatii, asa-s barbatii!), Ines a decis sa facem din aceasta minunata melodie imnul nostru. Ca doua eroine ce suntem, vom canta cantecelul si vom dansa in timp ce vom pleca la lupta. Pentru ca nu puteam fi doar noi doua si pentru ca Mitzy este oricum supererou, ne-am gandit ca ar putea si el sa omoare barbati. Coregrafia noastra s-a complicat: noi vom executa un sincron si Mitzy va dansa cu fata la noi, mergand, totusi, cu spatele.
De aici, nu stiu cum, povestea a deviat si am ajuns la concluzia ca daca am avea suficienti bani ca sa nu trebuiasca sa mai muncim niciodata, noua ne-ar fi suficient sa stam pe canapea toata viata, uitandu-ne la televizor. Servitorii nostri ar lucra in bucatarie, fara sa ne vada vreodata. Noi le-am da comenzi printr-o foaie pe care am strecura-o pe sub usa de la living (nu, nu la telefon, noi nu vorbim cu servitorii). Nu ne-ar vedea pentru ca nu vrem sa ne mai vada nimeni. Nu ne-am mai spalat de mult, duhnim ingrozitor. Nu mai avem nicio ambitie. Avem fiecare cate 250kg si ne alimentam cu frisca venita pe conducta de la cofetaria de peste drum care face cele mai bune prajituri.
In cele din urma, ne-am da seama ca am ramas singurii supravietuitori ai gripei porcine si ne vom clona in casa pentru ca va trebui sa repopulam pamantul. Astfel, toata lumea va fi plina de noi, oameni grasi si fara nicio ambitie.
Intorcandu-ne la faza cu supereroinele, am decis ca una dintre superputerile noastre va fi sa ne putem intoarce in timp in anii 80, ca sa purtam sacouri cu umeri lati si sa dansam disco all day long, sa fim grase si sa purtam salopete lucioase si mulate din satin.
Eh, cum ar fi?
joi, 10 decembrie 2009
miercuri, 9 decembrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
