Am atat de mult de munca incat nu stiu de unde sa mai apuc toate treburile importante, urgente, care trebuiau facute deja de ieri. Asa ca mi se pare o idee buna sa scriu pe blog. Dupa aceea poate ca voi spala cada. Stie toata lumea, oricum, ca nu te poti apuca de munca pana ce nu e curat in casa. Dar nu asta voiam sa spun, de fapt.
Voiam sa spun cum a fost SATC 2. Ca sa ne intelegem, da, sunt una dintre acele multe femei isterice (desi nu sunt om, deci nu stiu cum as putea sa fiu femeie) careia i-a placut la nebunie serialul. Mi-a placut atat de mult, dupa cum ii si spuneam unui prieten acum ceva vreme, pentru ca a spus lucrurile asa cum sunt si ne-a invatat sa radem de ele. Adica de noi. Ceea ce e bine. E bine sa razi.
Mi-am dat seama ca sunt fan intr-un moment nepotrivit, cand la birou se facea un top cu cele mai faine tinute ale lui Carrie Bradshaw din toate timpurile si cand toata lumea se uita dubios la mine pentru ca stiam exact ce s-a intamplat in episodul in care eroina a purtat o anumita rochita, ce rochita vrusese sa isi ia pe ea inainte si cu ce pantofi a decis sa o asorteze si din ce cauza. Asta in conditiile in care nu imi amintesc prea clar ce am facut ieri. Deci cred ca se cheama ca sunt un fan.
Fan fiind, imi amintesc si cum am refuzat sa ma uit la ultimele doua episoade vreme de doi ani, doar pentru ca imi era greu sa ma despart de femeile alea. Imi mai amintesc si cum le-am vazut, in cele din urma, intr-un apartament din Le Marche du Travail la ceas tarziu din noapte. Si imi mai amintesc si un moment frumos, acum doi ani, cand am fost la premiera SATC 1 impreuna cu niste fete pe care le iubesc si am stat pe scari si am baut sampanie si a fost frumos. Chiar daca primul dintre lungmetraje nu s-a ridicat la inaltimea serialului, a fost frumos si am trait din glumitele amarui din el inca o vreme.
Asa ca am asteptat cu frica SATC 2. Mi se parea ca ce era de spus despre patru prietene care vorbesc intr-una despre barbati si posete s-a spus deja, inca de cand s-a terminat serialul. Mi se parea ca primul film a fost o extensie abia suportabila a episoadelor pe care, imi amintesc acum, le vedeam in scop terapeutic dupa cate un episod din Angels in America. Traiam cu senzatia aia de anticipare pe care o ai atunci cand stii ca ai sa faci un interviu cu o cantareata pe care o iubesti si iti e frica de mori ca nu o sa o mai iubesti deloc cand ai sa o vezi face to face. Ca asa se intampla.
Si evident ca am fost si evident ca asta s-a intamplat. Poate ca scenaristii au dormit in timp ce scriau replicile lui Carrie, Miranda si Charlotte (Samantha mai seamana un pic cu ea), pentru ca nu am ras deloc, desi vodca Skyy a curs in valuri. Totul a fost atat de tras de par incat nici macar de haine nu am mai putut sa ma bucur. Si ma tot intrebam, pe masura ce inainta actiunea (chinuita si plictisitoare la maxim) de ce ar face cineva asa ceva. De ce, dupa atatea adevaruri fundamentale care s-au spus in filmul asta - cum ar fi ca e ok sa bei dar nu e ok sa bei ca sa nu-ti vina ciclul pentru ca ai a very important date, cum ar fi ca, da, poti sa fumezi linistita un joint daca prietenul tau te-a parasit printr-un post it, ca la nevoie poti sa chemi o prietena sa te ajute sa iti scoti un ob daca s-a ratacit in adancuri, ca ai nevoie de cineva care sa iti dea sa mananci cu lingurita dupa ce te-ai despartit de cineva si ai decis sa nu te mai speli niciodata pe par - de ce ai mai face inca un film in care sa nu spui nimic. Cand ar mai fi fost atat de multe lucruri mici pe care le facem si pe care nu le recunoastem decat in fata celor mai best dintre best friends despre care puteau sa rada fetele alea.
Si trebuie sa imi mai amintesc de revelionul acesta, one of my very personal SATC moments. Cand m-am dus in casa goala a lui Mitzy ca sa las altcuiva casa mea si cand nu am stiut sa pornesc centrala si am stat o zi si o noapte in frig si cand m-am intors acasa cu frica in san ca s-a intamplat ceva rau si cat de bine a fost cand nimic rau nu se intamplase. Despre asta era, pana acum, Sex and the City.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu