Ce matin la

Dintre toate timpurile din lume, diminetile se sambata imi plac cel mai mult. Cand ploua marunt si nu ai chef sa iesi din casa dar, totusi, iti iei umbrela si te duci sa mai faci una-alta, sa rezolvi cate o mica treaba administrativa pentru care te recompensezi cu o bluza sau doua (negre), cand cumperi crizanteme de la un batran de pe trotuar, cand iei de mancare si te gandesti ca poate in weekendul asta ai sa gatesti ceva. Cand ajungi acasa si ai umerii rosii de la plasele de panza in care ai carat de toate si nu iti mai ajung mainile, cand te incurci in umbrele si flori si chei si alte asemenea lucruri si cand desfaci florile si le aranjezi in vaza de sticla si ele miros a pamant, mirosul ala amar pe care il au doar crizantemele. Si apoi, cand iti aprinzi o tigara contempland vraful de carti de pe masa, iei un mar verde si musti din el incepand sa citesti o carte care te face sa o deschizi pe a doua ca sa cauti ceva. O monotonie ca un ritual, aproape.