Back in Mozambique, TK avea un tricou negru pe care scria "You look great", prilej sa ne complimentam ironic la nesfarsit pe tema asta. Mi-am dat seama azi ca radeam mult in vremea aceea si mi-am mai dat seama si de ce. Astazi a fost una dintre acele zile in care m-am intors in timp, intr-o vreme in care aveam probleme mult mai mari decat ale mele, cand auzeam foarte des cuvinte precum incidenta, prevalenta, inhibitor de proteaza, recomandarile OMS, strategia nationala, grup la risc, comportamente vulnerabile si altele atat de multe incat mi se face greata cand ma gandesc la ele si inca nu m-am apucat de baut sanatos. Azi am trait iar in lumea aia in care nu conteaza orele, cat vorbesti, de la cine ai un numar de telefon, pentru ca toata lumea are chestii extrem de importante si de frustrante de spus, si, futu-i pastele ma-sii, nu putem face nimic sau aproape nimic in legatura cu asta. Nu stiu nimic mai frustrant decat munca in ong, de asemenea, nici nu cunosc satisfactii mai marunte resimtite mai deplin. Cand stau sa ma gandesc la asta, cred ca era vorba de entuziasm, sau de varsta, sau de entuziasmul varstei sau cine mai stie de ce. Dar simteam in fiecare zi ca, desi nu pot face nimic mare, macar am facut un lucru mic. Chit ca lucrul ala era foarte mic.
Tot astazi, cand am iesit de la un interviu, Magheru avea un iz de revolutie si pentru o clipita, cum se intampla cand te amesteci intr-o multime in delir, am simtit asa, ca un scrasnet de dinti, un gand ca totul e inca posibil, care mi-a fluturat prin minte; desi stiu ca nu e.
Revenind, azi mi-am adus aminte de un angajament patetic pe care l-am facut in mintea mea cand am decis ca etapa de salvatoare a lumii a vietii mele s-a incheiat. Angajamentul e aici, oricat de copilaros. Still standing. Voiam doar sa ma asigur ca nu il voi uita prea curand.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu