vineri, 16 octombrie 2009
Etc.
Postul asta se numeste asa pentru ca tocmai am terminat Iubire etc... a lui Julian Barnes. Nu mi-a placut prea tare, asa ca am sa te scutesc de comentarii. Imi pare rau, mai ales cand imi amintesc cat de mult mi-a placut Metroland, pe care o imprumutasem de la biblioteca Aman din Craiova. Luam carti o data pe saptamana, gramada, ma duceam atat de des acolo incat mi-am pierdut si buletinul, o data, la sala de lectura. Ma rog, nu mi-a prins foarte bine, ca uite acum citesc cartile ca si cum ar fi articole de revista si nu raman cu mare lucru din ele. De fapt toata povestea asta cu cartile pe care le citesc insirate pe blog este o tentativa de a salva ceva din ele. Dupa Metroland, mi-a placut si Papagalul lui Flaubert, genul acela de carte pentru tocilari. Si dupa aia, gata...
Oricum, in carte personajele (care, am inteles, sunt aceleasi din Trois, pe care nu am citit-o) povestesc la un moment cum in viata ai iubire si/sau restul. Etc. Unii cred ca daca stau bine cu "iubirea" (cum suna asta), etc.-ul va merge ok. Iar altii cred ca etc. conteaza cel mai mult. Eu sunt, in acest moment, dintre cei din urma. Nu a fost tot timpul asa. Dar sunt momente in care etc. este singurul lucru care exista. Si e chiar ok. Doar ca etc. este facut cateodata din prieteni cu care nu ai nimic de impartit, dintr-un job umilitor si inca unul, cu potential la fel de umilitor, pe care nu te hotarasti sa il accepti, din zile reci si seri ceva mai suportabile. Etc.-ul asta al meu este atat de previzibil ca nu il mai suport. Nu ca nu as avea surprize. Astazi, spre exemplu, a fost pentru prima data cand mi-am sters semnatura de pe un text pe care ma bucuram ca l-am scris. Mda, mi-a cam fost rusine. O sa treaca.
Si as mai scrie cateva lucruri, dar mi-e lene.
*foto de pe site-ul dansului
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu