Mancarea te face fericit (si alte lucruri pe care le-am invatat saptamana asta)

A inceput ca o invitatie la cina. Dar nu vreau sa merg, nu m-as simti confortabil la masa cu acesti oameni, am zis. Tocmai ce ii vazusem cu o seara in urma, la concertul lui Tomescu de la sala Auditorium (concert care a fost foarte dragut, o combinatie de muzica cu pictura - concertul promova expozitia Ipostaze ale modernismului de la MNAR - mi-a placut pianul lui Horia Mihail de am murit, la fel si un tablou care se chema, cred, "Curte cu rufe". Vezi, de asta am sa merg sa vad expozitia, pentru ca nu am gasit tabloul pe interwebz. Si m-am indragostit de Bartok, not a connaiseur, I know). Am fost apoi la Green, unde nu aveau niciun fel de vin bun, dar chelnerul stia cum se serveste un coniac ca la carte. Bun, am zis, destul. Oricum ne-am vazut si de dimineata, in periplul printre chilotii de wonderwoman si cafelele la care a trebuit sa ma concentrez ca sa nu izbucnesc in plans. Sunt oameni care exista in viata mea de la o vreme, dar pe care as prefera sa ii vad mai rar. Nu sunt eu, nu sunt ca mine, nu avem foarte multe puncte comune. Conjuncturile ne-au adus impreuna si cam atat.
Oricum avusesem o saptamana grea, printre un weekend la Craiova, cu intamplari care mai de care mai fantastice (de la senzatii complet noi, cum ar fi aceea de a fi amenintata cu bataia, la revelatii care tin de lucruri demult apuse), un articol pe care nu stiu de unde sa il apuc, o prezentare-happening de moda la care O. m-a tras de urechi pentru un material pe care nu l-am dus pana la sfarsit, la un shooting hilar, cinci nopti nedormite, un sms pe care l-am primit intre somn si veghe si de care am uitat complet, o trupa rock, discutii despre tigani si de aici evident asa se duce tara asta de rapa si cu homosexualii dom'le si uite asa azi-maine ne culcam cu animale, la care am obosit sa mai raspund.
As fi vrut ca sambata asta sa fie sambata, sa ma trezesc si sa beau doua cani de cafea, sa citesc orice rest de revista pe care il mai am prin casa si sa incep o carte noua (am luat trei de la Mitzy, muahaha), sa fac curat si apoi sa ma uit la reluari de emisiuni de lifestyle, nu-i asa?
Nu. Pentru ca era o invitatie la o cina intre prieteni. Noi, gasca. Si un fotbalist. Numai ca noi nu am fost niciodata "noi, gasca" si cu atat mai putin acum. Uite asa am stat in parc cu trei buchete de crizanteme in brate, ca in Angels in America, singuri si cu toata lumea din jurul nostru innebunind si noi plangandu-ne de mila ca, uite, am ajuns ultimii oameni sanatosi. Sau poate ca suntem noi gresiti. Dar daca eu sunt fericita cu greseala mea, si nu am fost niciodata mai fericita, in vreo relatie sau ceva, decat sunt in orice moment cu tine, de ce sa zici ca e trist?
Am ajuns la cina. Pachetele de primavara, light, de inceput. Dar nu mananc pachetele de primavara, uite de data asta am sa mananc sper sa nu aiba ceapa ca aici s-a terminat totul. Ca atunci cand ai zice ca nu mergi cu autobuzul, gata, pana aici. Asa sunt eu cu ceapa. Le-am mancat. Erau delicioase. Cam asa e si cu Joyce si cu toti autorii astia, frate, nici nu poti sa zici cum sunt pana cand nu gusti ceva. Hemingway, spun pas, acum, dar mai vedem. Despre Llosa? Orasul si cainii, am zis cu V. intr-un glas. Saint Jacques? Nu, nici fructe de mare nu mananc, sa nu aud de asa ceva, in afara de niste rapane odioase intr-o pescarie la 2 Mai, acum un an, dar sa nu zici ca nu ma straduiesc. Mi-a placut acum, la o masa mare, intr-o casa frumoasa cu podelele mirosind a guma de mestecat. Stridii, fie, si o stridie. Asta seara incerc orice, oricum dupa al treilea pahar de Prosecco lucrurile sunt mult mai suportabile. Coltunasi, sigur, de doua feluri, cu sos de soia si mai stiu eu ce, cu aluatul facut in casa, totul e facut in casa, noi nu cumparam semipreparate. Si midii, desigur, si Tiger shrimps, ia-l pe cel cu mai multa faina si pune-i sos. Si crab, deja aveam soia si in urechi si crabul era absolut fantastic si avea o textura cum nu am mai vazut iar gustul, ce sa mai zic?
Si apoi, ca tot am asteptat toata seara, rata Pekin. "Bunica mea a murit la masa de joc. Juca poker si pietre, cand am intrebat ce fac bunicii mei mi-au spus ca bunicul e pensionar si bunica lucreaza la cariera de pietre si eu am zis, uite ma, cum o lasa pe bunica sa munceasca si el sta acasa. Si ea juca pietre.", a zis N. Deci rata asta se face in 48 de ore, macerata, tinuta in vant, tinuta in fum, data cu miere. Trebuie neaparat sa ii pui sos de prune si niste ceapa si abia apoi o pui in clatita. Pieptul e cel mai bun, asa ceva mancau imparatii Chinei, dar ce mancam noi acum nu e bucatarie chinezeasca, e fusion: thai, japoneza si chinezeasca; a spus chef-ul. Am mancat cu ceapa, prea ii jucau ochii in cap de fericire, uite, dom'le, cineva care e pasionat de ce face. Pana aici, ziceai? In jurul meu they were poppin' Espumisan si alte pastile pentru stomac. Si rata era divina si eu nu as spune asa ceva despre o rata si nu vreau sa ma gandesc ca rata aia a avut copii care ii simt lipsa. "Trebuie sa ajuti oamenii", i-a spus N. domnului fotbalist, facand conversatie politicoasa, dar el nu avea chef, ca e si el om, pana la urma, and he gave her a piece of his mind. "Eu o ajut pe mama, il ajut pe tata, o ajut pe bunica. Nu trebuie sa ajut pe mai multi. Daca fiecare i-ar ajuta pe ai lui nu ar mai fi oameni care sa aiba nevoie de ajutor."
Si s-a facut lumina si am inceput sa il ascultam caci avea dreptate, si, mai
mult, avea bunul simt care ne punea pe toti in cur, caci nu avea pretentiile noastre ca uite, suntem intelectuali si ne credem atat de buni si de rafinati dar de fapt ne ascundem dupa fiecare deget pe care se intampla sa il gasim. Mango cu suc de fructul pasiunii, cel mai bun desert de fructe care exista si sa mor daca nu credeam deja ca asa e. Asa a fost, dar tot a mai intrat si o felie de tort de cafea de la delicaterie.
Dar tot nu am inteles de ce a luat Obama premiul Nobel, ca mie mi se parea ca trebuie sa faci ceva, nu trebuie sa fii intr-un fel ca sa iei un premiu. Mai cu seama un Nobel.