Am multe intrebari in perioada asta, cand am un cap si jumatate si sunt atat de plina de pastile incat fac pipi portocaleu.
Spre exemplu, as vrea sa stiu cum poti sa faci caca daca nu mananci nimic.
Sau cum poti sa te bucuri cand ai uitat cum se face.
Sau de ce trebuie sa avem intotdeauna strategii si jocuri si mizerii si de ce trebuie ca de fiecare data orice lucru sa insemne ceva, altceva.
As vrea sa stiu ce se intampla in capul meu cand aleg la intamplare, aparent, un titlu de genul "The Guernsey Literary and Potato Peel Pie Society" si pana la urma se intampla sa fie o carte buna.
Cum de isi permite cineva sa imi spuna ca sunt imorala.
Si unde mi-a disparut tineretea.
As vrea sa stiu cum poate sa vina cineva intr-o zi si sa iti lumineze ziua numai pentru ca nu e ca tine, ci e ceea ce nu ai putea niciodata sa fii.
Si cum sa nu ma stramb cand cineva imi spune ca ar vrea sa stam acasa si sa gateasca pentru mine sambata seara.
Si de ce nu m-au mai durut dintii (for a while) dupa ce am primit carti.
Si cum de cea mai puternica si mai admirabila femeie pe care o cunosc e abuzata.
Si daca exista un cuvant mai frumos decat "nor" in limba romana.
Si cum stii cand iti e de ajuns.
Si ce sa faci atunci.
Si de ce imi e frica.
luni, 22 februarie 2010
joi, 18 februarie 2010
Stipe
Uite ce de lucruri frumoase face Michael Stipe pentru domnul sau doamna Maison cand nu e ocupat declarand ca e gay.
miercuri, 17 februarie 2010
In randul lumii
In primul rand, cred ca exista lucruri pe care trebuie sa le stie toata lumea. Unul dintre aceste lucruri este ca nu poti sa dai sfaturi atunci cand porti un puloveras crosetat cu ochiuri mari si volane peste o bluza cu buline si asezonezi totul cu o esarfa cu flori. Asta asa, ca sa se stie.
***
Tocmai ce m-am intalnit cu o colega si prietena din facultate, careia ii voi spune in continuare Mo. Mo era pe vremuri o fata draguta, vesela, care glumea mult si care in permanenta avea o problema cu cel putin unul dintre cei doi sau trei iubiti ai ei de la momentul respectiv, problema pe care gaseam de cuviinta sa o dezbatem la masa din bucataria mea, inconjurate de galeti cu maioneza in care inmuiam grisine, castraveti murati sau orice altceva ne mai cadea in mana. Mi-a amintesc si azi pe Mo, odata, la masa, explicandu-ne mie si lui Mi (cealalta prietena a noastra), cu dintii plini de coji de seminte, cum e cu iubirea asta. So she was fun, desi a fost dintotdeauna cea mai maritabila dintre prietenele mele.
***
Acum, Mo se marita. Discursul ei, altadata atat de amuzant, s-a schimbat intr-o predica monotona despre restaurante, rochie, lumanari, flori, ce muzica o sa cante nu stiu cine, ce biserica, ce petrecere.Ce fac miresele in mod normal. Bridezilla. Si ca orice Bridezilla lobotomizata, a ajuns la concluzia, dupa nenumarate explicatii despre cum trebuie sa faci compromisuri, sa te maturizezi, sa iti iei viata in maini, ca ar trebui sa intram si noi in randul lumii. Ca si cum maritisul te-ar propulsa urgent intr-un loc in care iti e bine, toata lumea merge la piata si gateste cu consortul si e fericita. Ceea ce s-ar putea sa fie chiar adevarat. Nu am de unde sa stiu. Ce ma uimeste este, insa, faptul ca nu stiam ca nu sunt in randul lumii. Sau daca acum sunt in randul unei lumi si atunci as fi in alt rand al altei lumi, e lumea aia in randul careia nu sunt acum mai buna? Adica merita sa vrei sa fii in randul lumii?
***
Tocmai ce m-am intalnit cu o colega si prietena din facultate, careia ii voi spune in continuare Mo. Mo era pe vremuri o fata draguta, vesela, care glumea mult si care in permanenta avea o problema cu cel putin unul dintre cei doi sau trei iubiti ai ei de la momentul respectiv, problema pe care gaseam de cuviinta sa o dezbatem la masa din bucataria mea, inconjurate de galeti cu maioneza in care inmuiam grisine, castraveti murati sau orice altceva ne mai cadea in mana. Mi-a amintesc si azi pe Mo, odata, la masa, explicandu-ne mie si lui Mi (cealalta prietena a noastra), cu dintii plini de coji de seminte, cum e cu iubirea asta. So she was fun, desi a fost dintotdeauna cea mai maritabila dintre prietenele mele.
***
Acum, Mo se marita. Discursul ei, altadata atat de amuzant, s-a schimbat intr-o predica monotona despre restaurante, rochie, lumanari, flori, ce muzica o sa cante nu stiu cine, ce biserica, ce petrecere.Ce fac miresele in mod normal. Bridezilla. Si ca orice Bridezilla lobotomizata, a ajuns la concluzia, dupa nenumarate explicatii despre cum trebuie sa faci compromisuri, sa te maturizezi, sa iti iei viata in maini, ca ar trebui sa intram si noi in randul lumii. Ca si cum maritisul te-ar propulsa urgent intr-un loc in care iti e bine, toata lumea merge la piata si gateste cu consortul si e fericita. Ceea ce s-ar putea sa fie chiar adevarat. Nu am de unde sa stiu. Ce ma uimeste este, insa, faptul ca nu stiam ca nu sunt in randul lumii. Sau daca acum sunt in randul unei lumi si atunci as fi in alt rand al altei lumi, e lumea aia in randul careia nu sunt acum mai buna? Adica merita sa vrei sa fii in randul lumii?
Etichete:
friends,
povesti,
the world that we live in,
you say potato
marți, 16 februarie 2010
Despre cum mi s-au deschis chakrele
Nu stiu foarte bine ce sunt chakrele astea (am impresia ca they have to do with yoga or some other Indian thing), dar am aflat ca mi s-au deschis. Da, nu mi-am dat eu seama, asa cum as fi crezut ca mi se va intampla, ci mi-a spus Ines, care e tot timpul atenta la lucruri deosebite de genul acesta, pe care eu nu pot sa le inteleg. Dumnezeu, zen something si karma de fiecare zi stau chiar in acest moment la ea pe noptiera, deci imi inchipui ca stie despre ce vorbeste; asa ca, atunci cand m-a anuntat ca mi s-au deschis chakrele, am crezut-o. Asta pentru ca nu pot decat sa o cred, nu si sa o inteleg. Toate aceste concepte, am aflat eu, se afla la limita cunoasterii. Chiar asta scrie, "la limita cunoasterii", pe una dintre cartile despre zodiac pe care le are Ines. De unde am dedus ca limita cunoasterii este la Ines in camera.
Ma rog, am aflat ulterior ca atunci cand ti se deschid chakrele ti se intampla lucruri bune. Si mi s-au intamplat. Spre exemplu, saptamana trecuta mi-am cumparat o rochie foarte draguta cu imprimeu Dries van Noten de la second, pe care am dat numai 2,5 lei. Sunt precisa ca stelele au avut ceva de-a face cu aceasta poveste. Intr-o alta zi, mi-a scris Tom Chiarella sa ma intrebe lucruri (si numai cativa dintre nebunii din jurul meu stiu ce inseamna asta pentru mine si cat de important este sa iti scrie cineva care e modelul tau de scriitor/jurnalist). Apoi, am aflat de la tenismenul meu preferat ca a castigat un turneu. Si la simplu si la dublu. Evident, are legatura tot cu chakrele mele. Intr-o alta ocazie, mi-am cumparat in cele din urma pahare de sampanie, si Dumnezeul acela de la limita cunoasterii stie ca aveam nevoie. Am fost foarte eficienta, ba mai mult, creativa, la munca, ceea ce nu mi se intampla prea des. Am fost la concertul Air si chiar mi-a placut (in timp ce lui Mitzy si lui Ines, evident, avand chakrele inchise, nu le-a placut asa de tare).
Zilele trecute, totusi, m-am speriat un pic, crezand ca s-au inchis la loc.
A fost cand am auzit despre McQueen. Dar dupa aia am stat un pic si am cugetat si mi-am dat seama ca a fost ceva in neregula (sau nu) cu chakrele lui personale. Asa ca am revenit la postura mea optimista de persoana cu chakrele deschise. Am aceasta impresie cum ca o chakra sau doua deschise (sau cate sunt ele) te obliga cumva sa profiti, si de asta ma simt obligata sa fiu optimista chiar si atunci cand pare sa nu fie cazul. Ceea ce ar conduce la un alt delir despre gandirea pozitiva, despre care cred ca pot sa si-o bage in cur lejer toti cei care cred in ea si in efectele ei magnifice.
Etichete:
a perfect day,
adevaratul mitzy,
ines,
you say potato
duminică, 14 februarie 2010
joi, 11 februarie 2010
:(
Acum o saptamana ma uitam cu Maria, cu lupa, la colectia asta.
Si ziceam ca astfel de lucruri explica clar de ce e moda asa a big deal.
Sper ca nu e adevarat.
*foto: style.com
Etichete:
alexander mcqueen,
death makes angels of us all
duminică, 7 februarie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)