joi, 21 iulie 2011
joi, 14 iulie 2011
vineri, 1 iulie 2011
duminică, 26 iunie 2011
marți, 21 iunie 2011
luni, 13 iunie 2011
Olo!!!
Sambata seara eram pe la Mitzy intr-o conferinta intergalactica cu fratii nostri din Germania. O conferinta de importanta vitala pentru omenire, desigur, in timpul careia m-am simtit atat de bine incat i-am stins o tigara lui Ines in frunte ca sa ma potolesc. Si cum ma simteam eu foarte bine, stiti doar cat de tare imi place sa ma relaxez sambata seara, aud niste vorbe cunoscute:
- Olo! Olo!!!, a spus o voce timida, dar vesela.
M-am intors sa ma uit in directia din care venea vocea. Venea dinspre usa. Stiti cum este, tot timpul cand aud cate ceva trebuie sa ma intorc cu tot corpul, ca si cum as avea torticolis, din cauza gulerelor foarte mari pe care le folosesc ca sa impresionez multimile de supusi. Imi dau asa un aer aparte, chiar impresionant, as zice.
Dar sa revenim. M-am intors cu ochii licarind de speranta.
Si atunci l-am vazut. Era chiar el! Fratele meu demult pierdut, Megamind. Venind catre mine cu bratele deschise, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum nu ne-am fi despartit drumurile acum 583 de ani, cand mami l-a trimis catre Pamant impreuna cu pestele meu, Minion. Am jurat atunci ca ma voi razbuna. Dar iata, acum el parea sa fi uitat totul.
Sunt foarte tulburata de aceasta intalnire, trebuie sa va marturisesc. In primul rand, nu stiu daca ar trebui sa ma bucur sau ma razbun, acum, cand in cele din urma am ocazia. Cred ca ma bucur mai degraba, desi stiu ca pe lumea asta nu poate exista decat unul dintre noi, deci o mare batalie este pe cale sa inceapa. Pana sa iau, totusi, o decizie, am decis ca a venit vremea pentru o schimbare de look. Acum, cu Megamind aici, lumea ar putea sa ne confunde si nu vreau sa risc sa imi pierd puterile asupra muritorilor doar pentru ca el este color si eu alb/negru.
In acest scop am plecat azi cu Mitzy sa ne cumparam haine. A fost cam ciudat, stiti cum este cand mi se prinde pelerina in rafturile din magazine sau cand detectoarele de la intrare o iau razna cand intru sau ies de undeva. Oricum, dupa ce iesiseram dintr-un astfel de magazin, am observat un baiat si l-am chestionat pe Mitzy in legatura cu un aspect foarte important al modei masculine:
- Ciudat ca baiatul asta s-a gandit sa isi ia short cu camasa si totusi si-a luat shortul ala pe el.
- Ei, nu e, mitzy, ciudat, tu stii ce greu se gaseste un short bun; mi-a raspuns Adevaratul. Si a continuat:
- Acu si sa porti short cu camasa e asaaaa... Deci azi dimineata mi-am pus short cu camasa si nu mi se vedea shortul de camasa.
Am dedus de aici ca din aceasta dimineata nu se mai poarta short cu camasa. Luati aminte!
- Olo! Olo!!!, a spus o voce timida, dar vesela.
M-am intors sa ma uit in directia din care venea vocea. Venea dinspre usa. Stiti cum este, tot timpul cand aud cate ceva trebuie sa ma intorc cu tot corpul, ca si cum as avea torticolis, din cauza gulerelor foarte mari pe care le folosesc ca sa impresionez multimile de supusi. Imi dau asa un aer aparte, chiar impresionant, as zice.
Dar sa revenim. M-am intors cu ochii licarind de speranta.
Si atunci l-am vazut. Era chiar el! Fratele meu demult pierdut, Megamind. Venind catre mine cu bratele deschise, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum nu ne-am fi despartit drumurile acum 583 de ani, cand mami l-a trimis catre Pamant impreuna cu pestele meu, Minion. Am jurat atunci ca ma voi razbuna. Dar iata, acum el parea sa fi uitat totul.
Sunt foarte tulburata de aceasta intalnire, trebuie sa va marturisesc. In primul rand, nu stiu daca ar trebui sa ma bucur sau ma razbun, acum, cand in cele din urma am ocazia. Cred ca ma bucur mai degraba, desi stiu ca pe lumea asta nu poate exista decat unul dintre noi, deci o mare batalie este pe cale sa inceapa. Pana sa iau, totusi, o decizie, am decis ca a venit vremea pentru o schimbare de look. Acum, cu Megamind aici, lumea ar putea sa ne confunde si nu vreau sa risc sa imi pierd puterile asupra muritorilor doar pentru ca el este color si eu alb/negru.In acest scop am plecat azi cu Mitzy sa ne cumparam haine. A fost cam ciudat, stiti cum este cand mi se prinde pelerina in rafturile din magazine sau cand detectoarele de la intrare o iau razna cand intru sau ies de undeva. Oricum, dupa ce iesiseram dintr-un astfel de magazin, am observat un baiat si l-am chestionat pe Mitzy in legatura cu un aspect foarte important al modei masculine:
- Ciudat ca baiatul asta s-a gandit sa isi ia short cu camasa si totusi si-a luat shortul ala pe el.
- Ei, nu e, mitzy, ciudat, tu stii ce greu se gaseste un short bun; mi-a raspuns Adevaratul. Si a continuat:
- Acu si sa porti short cu camasa e asaaaa... Deci azi dimineata mi-am pus short cu camasa si nu mi se vedea shortul de camasa.
Am dedus de aici ca din aceasta dimineata nu se mai poarta short cu camasa. Luati aminte!
joi, 9 iunie 2011
marți, 31 mai 2011
Piticot
De aproape o saptamana o tin ca la Piticot, imi propun sa ajung intr-un loc si ma mai opresc in alte parti, mai dau cu zarul si mai stau o tura, mai fac trei pasi inainte, stiti cum este.
Spre exemplu, in ultimele doua zile ne-am propus, eu si Mitzy, sa facem niste cumparaturi. Vrem niste casti, un cadou si bilete la Suede. Ieri am plecat dupa ele dar ne-a prins ploaia, nu am mai ajuns sa ne uitam dupa nici una dintre cele de mai sus dar am fost la h&m sa ne cumparam ceva cu cardul ala pe care am aflat cati bani erau. Eu nu mi-am gasit nimic dragut. Si asta suna inca bine, pentru ca singurul lucru care mi-a atras atentia era de la sectiunea de supraponderali. Am si probat rochia tricou, imi statea chiar bine, iar acest lucru m-a ingrijorat foarte tare. Adica nu pot sa inteleg cum imi sta ok ceva care e luat de la raionul ala. Nu l-am cumparat, normal.
Azi am pornit iar sa ne cumparam aceleasi lucruri, ne-a prins ploaia in parcul Kiseleff, am ajuns chiar sa ne cumparam biletele, ceea ce mi se pare un progres evident, dupa care iar ne-am pierdut. Nu stiu cum se face, dar ne-am pierdut in sensul ca am ajuns la Vertigo Porn acasa care, desi e mai mult vertigo decat porn zilele astea, ne-a convins sa ne uitam la un film porno. Nu orice fel de film porno, desigur, ci cel cu Vali Punga. In timp ce ma uitam eu la punga in acest awesome threesome, am avut o revelatie. Acesta a fost primul film porno din viata mea. Nu stiu daca e de bine sau de rau ca era cu Vali Punga, am impresia, totusi, ca puteam sa incep mai bine. Pe de alta parte, stau si ma mir cum am putut sa ajung la aceasta varsta respectabila fara sa vad nici macar un singur film porno. Mi se pare indecent.
Si chiar acum mi-am adus aminte cum stateam zilele trecute cu un pliant pe care l-am primit cadou din Grecia. Este un fel de meniu pentru un salon de masaj erotic, scris intr-o engleza desavarsita din care imi permit sa citez categorisirea fetelor. Ele sunt impartite in Platinum ("can easily be confused with fashion models), Gold girls (girls with nice appearence), Silver Girls (simple girls, can easily be confused with girls from a spa) si Promo girls (girls with different physical layout, chosen for the promotion of the company, intended for those with small pockets). Le-am studiat cu atentie incercand sa gasim una care e varsator sau balanta care sa ne placa, sa o chemam si sa o trimitem dupa tigari, pentru ca diferitele tipuri de masaj (se numesc toate ceva cu happy ending) nu ne-au prea atras. Iar eu inca nu m-am prins ce inseamna different physical layout.
Si am vrut sa ne cumparam un puzzle cu ceva de genul asta.
Spre exemplu, in ultimele doua zile ne-am propus, eu si Mitzy, sa facem niste cumparaturi. Vrem niste casti, un cadou si bilete la Suede. Ieri am plecat dupa ele dar ne-a prins ploaia, nu am mai ajuns sa ne uitam dupa nici una dintre cele de mai sus dar am fost la h&m sa ne cumparam ceva cu cardul ala pe care am aflat cati bani erau. Eu nu mi-am gasit nimic dragut. Si asta suna inca bine, pentru ca singurul lucru care mi-a atras atentia era de la sectiunea de supraponderali. Am si probat rochia tricou, imi statea chiar bine, iar acest lucru m-a ingrijorat foarte tare. Adica nu pot sa inteleg cum imi sta ok ceva care e luat de la raionul ala. Nu l-am cumparat, normal.
Azi am pornit iar sa ne cumparam aceleasi lucruri, ne-a prins ploaia in parcul Kiseleff, am ajuns chiar sa ne cumparam biletele, ceea ce mi se pare un progres evident, dupa care iar ne-am pierdut. Nu stiu cum se face, dar ne-am pierdut in sensul ca am ajuns la Vertigo Porn acasa care, desi e mai mult vertigo decat porn zilele astea, ne-a convins sa ne uitam la un film porno. Nu orice fel de film porno, desigur, ci cel cu Vali Punga. In timp ce ma uitam eu la punga in acest awesome threesome, am avut o revelatie. Acesta a fost primul film porno din viata mea. Nu stiu daca e de bine sau de rau ca era cu Vali Punga, am impresia, totusi, ca puteam sa incep mai bine. Pe de alta parte, stau si ma mir cum am putut sa ajung la aceasta varsta respectabila fara sa vad nici macar un singur film porno. Mi se pare indecent.
Si chiar acum mi-am adus aminte cum stateam zilele trecute cu un pliant pe care l-am primit cadou din Grecia. Este un fel de meniu pentru un salon de masaj erotic, scris intr-o engleza desavarsita din care imi permit sa citez categorisirea fetelor. Ele sunt impartite in Platinum ("can easily be confused with fashion models), Gold girls (girls with nice appearence), Silver Girls (simple girls, can easily be confused with girls from a spa) si Promo girls (girls with different physical layout, chosen for the promotion of the company, intended for those with small pockets). Le-am studiat cu atentie incercand sa gasim una care e varsator sau balanta care sa ne placa, sa o chemam si sa o trimitem dupa tigari, pentru ca diferitele tipuri de masaj (se numesc toate ceva cu happy ending) nu ne-au prea atras. Iar eu inca nu m-am prins ce inseamna different physical layout.
Si am vrut sa ne cumparam un puzzle cu ceva de genul asta.
vineri, 20 mai 2011
Apocalipsa placuta
Oricum, noi ramaseseram la ideea ca Apocalipsa este la anul, dar iata ca nu. Mitzy tocmai a primit un mesaj de la trimisul nostru special in magazinul Unirea, care sta oricum acolo sa ne anunte cand intra colectia de toamna la H&M, pentru ca avem un voucher pe care nu stim cati bani sunt, si mesajul spunea "Performance de zile mari in fata magazinului Unirea - un grup de indivizi cu portavoci propovaduiesc dumnezeirea si tratarea homosexualilor ca bolnavi ce pot fi vindecati prin Biserica." As vrea sa vad cum vor reusi sa faca asta pana maine, dar oricum se considera ca e semn.
Tocmai ce a sosit al doilea mesaj de la trimisul special: "Doamne, Mitzy, in partea cealalta a magazinului Unirea e un peruvian flute band si au facut romanii trei hore si joaca! Frate! Joaca hore aici in strada!!! Vine sfarsitul lumii!" (Nicole Kidman)
Ne apucam chiar acum de treaba ca sa terminam tot ce-am cumparat pana maine. Chiar daca nu vine Apocalipsa, ne vom distra pe cinste, iar daca totusi vine, nu o sa ne dam seama. Apocalipsa placuta va dorim.
Mitzy: Ne vedem pe lumea ailalta, unde tu esti in dreapta tatalui si eu in stanga, ca sa fie circul complet.
vineri, 29 aprilie 2011
Atat
Mi-am amintit azi de dansul. Imi amintesc in fiecare zi de dansul.
Whereof one cannot speak, one must pass over in silence.
The beginning
In lumea in care traiesc eu, secventa aia din The Hours in care Clarissa ii spune fiica-sii cum a crezut ea ca "so, this is the beginning of happiness" a devenit un cliseu.
*
Firesc, asta mi-a venit in cap ieri cand, printre atatea intamplari, am primit acest mail de la o doamna pe care o iubesc si care, la 57 de ani distanta, isi amintea cateva clipe petrecute cu un om. Dupa o viata, acele momente. The beginning of happiness.
*
M-am intrebat daca ea a stiut atunci ca aia e, daca stii vreodata ca aia este, doar atunci, doar acolo. Daca o dimineata in care bate soarele in geamuri poate sa nu promita mai mult decat ce este si sa fie, pur si simplu, happiness.
*
Mai cred ca diminetile sunt cele mai bune momente pentru fericire, ti-i mult mai greu sa fii fericit la pranz sau seara.
*
*
Firesc, asta mi-a venit in cap ieri cand, printre atatea intamplari, am primit acest mail de la o doamna pe care o iubesc si care, la 57 de ani distanta, isi amintea cateva clipe petrecute cu un om. Dupa o viata, acele momente. The beginning of happiness.
*
M-am intrebat daca ea a stiut atunci ca aia e, daca stii vreodata ca aia este, doar atunci, doar acolo. Daca o dimineata in care bate soarele in geamuri poate sa nu promita mai mult decat ce este si sa fie, pur si simplu, happiness.
*
Mai cred ca diminetile sunt cele mai bune momente pentru fericire, ti-i mult mai greu sa fii fericit la pranz sau seara.
*
When I'm with him I feel... Yes, I am living. And when I'm not with him... Yes, everything does seem sort of silly.
miercuri, 27 aprilie 2011
Everybody knows it's party time
Gloria, aici de fata, este noul meu animal de companie. Ma rog, este mai mult o pasare de companie, si nici macar asta nu prea este. Dar a venit in viata mea impreuna ca un Happy Meal and I have been happy ever since. Nici chiar asa, doar ca mi-a placut cum suna asta. Oricum, acum, ca v-am introdus in mod oficial, trebuie sa va spun ca dansa consuma in fotografia aici de fata niste Campari Orange facut in tren cu Fanta de la respectivul very happy meal. Dupa cum vedeti, Gloria calatoreste in style, asa ca nu puteam sa nu o adopt imediat. Ceea ce am si facut.*
Suntem ca doua surori. Vreau doar sa mai spun ca am petrecut cateva zile minunate impreuna cu dansa, numite in folclor si sarbatori fericiti, si avem de gand sa traim happily ever after impreuna.
*
Nu stiu de ce m-am apucat sa scriu despre asta, cred ca doar aveam impresia ca am parasit locul asta si nu as vrea sa se intample. In rest, se intampla multe lucruri si nu toate mie. Ceea ce e bine, cred.
*
Mi se mai intampla si mie niste chestii despre care imi place sa spun ca pun lucrurile in perspectiva. E uimitor cum viata cuiva se poate schimba intr-o secunda, ceea ce mi s-a si intamplat. Unannounced, unplanned for. Si, pentru prima data in multa vreme, m-am panicat. A fost bizar sa simt ceva, uitasem cum este.
*
La fel de uimitor este cum viata se poate opri intr-o secunda, li s-a intamplat altora zilele astea. Si asta imi pune lucrurile in perspectiva, ciudat este ca e aceeasi ca cea de mai sus.
joi, 7 aprilie 2011
joi, 31 martie 2011
Click and switch
Zilele astea sunt din ce in ce mai complicate, pe masura ce fac tot mai putine lucruri. De asta nu imi mai vine sa scriu, stiind ca am sa spun prostii. Dar nu acum. Acum am fost atinsa, in cele din urma, de revelatie. Veneam cu Mitzy dinspre parcul Kiseleff si, dupa ce ne-am despartit, am plecat in cautare de tigari. Nu stiti voi ce drama este asta, mai cu seama de cand toata lumea imi spune ca Marlboro Menthol nu se mai fabrica. Ma gandeam, in timpul scurs pana la gasirea primului chiosc in care aveam sanse sa gasesc tigari, cum am sa fac eu o petitie, o plangere, nu stiu, o strangere de semnaturi cel putin ca sa il avertizez pe domnul/doamna Phillip Morris in legatura cu aceasta decizie neinspirata. Pe bune, acum, aproape toti oamenii pe care ii stiu fumeaza Marlboro Menthol.
Am ajuns la chiosc, am cerut tigari, evident, nu aveau. Iar vanzatoarea mi-a mai si spus, arogant, domnisoara, nu ati auzit ca nu se mai gasesc? Evident, domnisoara nu stie ce e aia speranta. Ma rog. Dupa care, insa, a tipat dupa mine: dar nu stiti noul Kent? Ei bine, noul Kent, aveam sa aflu, este aceasta tigara minune de care doar eu, probabil, nu aflasem pana acum. Se cheama click, switch, refresh. Ceea ce inseamna ca strangi filtrul pana cand se sparge o capsula de mentol care iti face tigara, dintr-una amarata si normala, una mentolata. Miracol!
Siderata, am cumparat pachetul si m-am dus sa astept un tramvai. Am asteptat ce am asteptat, tramvaiul nu venea, asa ca mi s-a parut o idee buna sa fumez o tigara. Cum sunt atat de refractara la aceste minuni ale tehnologiei, mi-a fost aproape frica. Cum adica click, switch? Ca am inteles ca refresh vine de la sine, nu trebuie sa ii fac eu ceva. I clicked. Tigara, nu si nu. Pana la urma mi s-a parut ca am auzit un pocnet si am zis ca asta este. Partea cu switch a fost inca mai complicata, cele doua maini stangi din posesia mea nu stiu ce inseamna aceste lucruri fine. Tocmai din acest motiv nu am voie sa ating espresorul de la birou, si tot din acest motiv am scapat pe gresie recipientul de colectare al aspiratorului pe care l-am cumparat vineri. Nu, nu stiam ca se numeste recipient de colectare, am invatat multe saptamana asta.
Revenind, de vreo 6 ore stau si fumez. I click and I switch like crazy. La un moment, i-am impartasit si lui Mitzy, la telefon, revelatia mea. El m-a convins ca trebuie sa tai filtrul unei tigari sa vad exact ce este acolo. Am facut asta cu atentie, si am gasit capsula.
Mitzy: Acum bag-o in gura.
Xenu: Nu vreau. Mai bine o sparg.
Mitzy: Pisi, inghite capsula, ce se poate intampla?
Xenu: Am spart-o. Daca vrei ling un pic.
Mitzy: Ce gust are?
Xenu: E foarte foarte mentolata.
Mizty: Foarte bun, pisi. Cand o sa avem nevoie de apa de gura sacrificam o tigara si inghitim o capsula. Ma bucur ca am impartasit acest moment.
Apoi mi-am dat seama ce e cu adevarat deranjant la Grey's Anatomy: oamenii aia stiu mereu ce sa spuna cand ai nevoie sa iti spuna ceva. Deloc realist.
Am ajuns la chiosc, am cerut tigari, evident, nu aveau. Iar vanzatoarea mi-a mai si spus, arogant, domnisoara, nu ati auzit ca nu se mai gasesc? Evident, domnisoara nu stie ce e aia speranta. Ma rog. Dupa care, insa, a tipat dupa mine: dar nu stiti noul Kent? Ei bine, noul Kent, aveam sa aflu, este aceasta tigara minune de care doar eu, probabil, nu aflasem pana acum. Se cheama click, switch, refresh. Ceea ce inseamna ca strangi filtrul pana cand se sparge o capsula de mentol care iti face tigara, dintr-una amarata si normala, una mentolata. Miracol!
Siderata, am cumparat pachetul si m-am dus sa astept un tramvai. Am asteptat ce am asteptat, tramvaiul nu venea, asa ca mi s-a parut o idee buna sa fumez o tigara. Cum sunt atat de refractara la aceste minuni ale tehnologiei, mi-a fost aproape frica. Cum adica click, switch? Ca am inteles ca refresh vine de la sine, nu trebuie sa ii fac eu ceva. I clicked. Tigara, nu si nu. Pana la urma mi s-a parut ca am auzit un pocnet si am zis ca asta este. Partea cu switch a fost inca mai complicata, cele doua maini stangi din posesia mea nu stiu ce inseamna aceste lucruri fine. Tocmai din acest motiv nu am voie sa ating espresorul de la birou, si tot din acest motiv am scapat pe gresie recipientul de colectare al aspiratorului pe care l-am cumparat vineri. Nu, nu stiam ca se numeste recipient de colectare, am invatat multe saptamana asta.
Revenind, de vreo 6 ore stau si fumez. I click and I switch like crazy. La un moment, i-am impartasit si lui Mitzy, la telefon, revelatia mea. El m-a convins ca trebuie sa tai filtrul unei tigari sa vad exact ce este acolo. Am facut asta cu atentie, si am gasit capsula.
Mitzy: Acum bag-o in gura.
Xenu: Nu vreau. Mai bine o sparg.
Mitzy: Pisi, inghite capsula, ce se poate intampla?
Xenu: Am spart-o. Daca vrei ling un pic.
Mitzy: Ce gust are?
Xenu: E foarte foarte mentolata.
Mizty: Foarte bun, pisi. Cand o sa avem nevoie de apa de gura sacrificam o tigara si inghitim o capsula. Ma bucur ca am impartasit acest moment.
Apoi mi-am dat seama ce e cu adevarat deranjant la Grey's Anatomy: oamenii aia stiu mereu ce sa spuna cand ai nevoie sa iti spuna ceva. Deloc realist.
marți, 15 martie 2011
nu stii
Asa imi place sa talk crazy pe blog sau sa scriu doar cand ma simt razna, desi nu am nimic de spus. Uite, acum mi se pare ca merita sa spun ca am gasit pe birou o bomboana pe care era desenat un flacon de medicamente. I-am facut o poza si am mancat-o. A fost buna. Si acum imi e lene sa intorc fotografia.
Mi-am adus aminte cum, dupa vorbele Mariei, in liceu, inainte sa ii dau sa copieze la teze, o intrebam mereu: "Cum, nu stii?". nu stii.
***
Si mi-am pierdut orice rabdare de a asculta. Cand asculti foarte multa vreme pe cineva iti epuizezi disponibilitatea aia.
vineri, 4 martie 2011
A Coruna
Am decis ca as vrea sa traiesc aici daca ar avea altceva de mancare in afara de fructe de mare si peste.
In zona
Deci ca sa nu credeti ca am disparut definitiv, am zis sa revin in forta cu o sesiune de comunicari stiintifice cu Mitzy pe canapea, in timp ce ne uitam la Romanii au talent.
Ne-am gandit in acest timp ca a manca fructe de mare este similar cu a manca pisici, veverite sau orice altceva. Dupa care m-am gandit cum o sa o mananc intr-o zi pe Kinky si Mitzy o sa ma sune sa ma intrebe ce mai fac pisicile si eu am sa raspund ca le-am mancat aseara.
Mitzy: Alo, ce mai faci?
Xenu: Bine, tocmai rontaiam ceva.
Mitzy: Si eu tocmai mi-am mancat copilul.
Xenu: Mie mi se facuse aseara pofta de pisica. O rontaiam pe Kinky de labuta si ea se uita la mine cu ochii aia mari.
Later:
Mitzy: Asta inseamna ca in alta lume noi am avea drept pet homari si creveti?
Mitzy: A, nu ti-am spus ca mi s-a aratat in vis Antony Hegarty. In sfarsit, s-a intamplat. Deci l-am vazut, nu am vorbit cu el.
Xenu: Si ce facea?
Mitzy: Era undeva. Si imi amintesc ca am zis "uite-l pe Antony Hegarty". Mi se pare foarte important. Era in rochie. Nu, era un mumu bej.
Xenu: Si ce crezi ca inseamna asta?
Mitzy: Inseamna ca, daca o sa fii vreodata grav bolnava, o sa pot sa te vindec. Acum, ca am puteri supranaturale. Mai ramane sa sap un izvor la mine in dormitor.
Xenu: Intrebarea mea este: ai vrea sa ma vindeci?
Mitzy: Nu. Dar as putea.
***
Mitzy: Vreau o vulpe neaparat. O sa vin cu ea la tine in lesa. Sau la gat.
Asta a mai declarat Mitzy, inspirat de National Geographic, inainte de a parasi Zona.
(iar eu am furat poza de la el de pe blog pentru ca imi era lene sa imi fotografiez usa.)Later edit via Mitzy via manmakehome:
vineri, 25 februarie 2011
W;t
"(Quickly)Now is not the time for verbal swordplay, for unlikely flights of imagination and wildly shifting perspectives, for metaphysical conceit, for wit.
And nothing would be worse than a detailed scholarly analysis. Erudition. Interpretation. Complication.
(Slowly) Now is a time for simplicity. Now is a time for, dare I say it, kindness."
Nu mai tin minte cand am vazut prima data Wit (filmul lui Mike Nichols, nu piesa), stiu doar cum m-am simtit. Nu ma simteam bine. Totusi, era unul dintre cele mai emotionante filme pe care le-am vazusem vreodata. Si cred ca regizorul l-a facut bun si simplu, asa cum trebuia sa fie. Emma Thompson l-a jucat la fel, si a fost cel mai bun rol in care am vazut-o vreodata, cum statea, cheala, vorbind, privind direct in camera. Cand am primit, saptamana asta, cartea (adica piesa lui Margaret Edson, multumesc, Octavian), am citit-o in aceeasi zi si m-am intors acolo. Nu m-am simtit bine, dar m-am surprins citind replici cu voce tare. Si m-am tot intors, in zilele care au urmat, in acelasi loc.
miercuri, 23 februarie 2011
Unsaid
Cum nu stiu ce sa zic, mai bine pun o poza. Asa mi-am spus initial. Dupa care mi-am dat seama ca sunt o multime de lucruri de spus, dupa care am realizat ca nu vreau sa spun lucrurile alea. Better left unsaid.
luni, 21 februarie 2011
duminică, 20 februarie 2011
On seeing and noticing
Voiam sa scriu despre The Kids Are All Right, pe care l-am vazut ieri, dar intre timp am gasit aceasta fotografie cu ei (mint, am gasit-o imediat dupa decernarea BAFTA pentru ca sunt acel om care se uita la orice red carpet, acum am cautat-o din nou) si m-am defocusat iar. Ce vreau eu sa va spun despre acest film este ca imi doresc sa fiu pistruiata si sa port catifea pentru tot restul vietii mele.
*
Si, oare, cum ar arata niste copii pe care i-ar face astia doi? I can only imagine they would be all right. S-ar putea face si un film despre ei, cred. Chiar mai multe filme.
*
Mi imi spune ca ea s-ar culca cu Julianne. Mai ales dupa ce a vazut filmul. Nu mi se pare corect sa imi spuna ca e lesbiana tocmai in acest moment al existentei noastre. Am foarte multe lucruri pe cap acum.
*
mi: si incestuoasa
mi: ca, practic, seamana cu mine
mi: ar putea sa fie mama
eu: fata, crezi?
mi: hai sa zicem o matusa
*
Revenind, filmul e dragut. Nici foarte, nici prea, dar ok pentru duminica dupa amiaza.
foto via theguardian.co.uk
joi, 17 februarie 2011
I am Love
Deci, ca sa se stie, eu nu cred ca exista pe lumea asta multe femei mai frumoase ca Tilda Swinton si multe haine mai frumoase decat cele de la Jil Sander. Mai ales cele de sezonul asta.
Asa ca erau sanse destul de mici sa nu imi placa I am Love, dar nici nu imi imaginam ca o sa imi placa atat de tare. Dincolo de faptul ca arata impecabil, adica totul, dar totul, de la mancare, la case, oameni, fabrici, orice, filmul mai e frumos din inca niste puncte de vedere. Primul e ca e o dementa, un fel de tragedie antica in care saraca familie bogata traieste nefericiri peste nefericiri ascunse de ochii altora si drame/secunda de zici ca nu e adevarat. Dar faza e ca asta nu e un film credibil, e un film frumos. Apoi, ca Tilda vorbeste atat de prost incat numai faptul ca arata atat de bine o salveaza. Ma rog, exagerez, are momente cand e foarte buna. Apoi, muzica foarte intensa, ca in filmele alea in care te prinzi cine pe cine omoara si cand dupa coloana sonora, dar aici, cumva, da bine. Si, in cele din urma, the sex. Una dintre cele mai frumoase scene de sex pe care le-am vazut in ultima vreme.
miercuri, 16 februarie 2011
luni, 14 februarie 2011
Fashion victim
Teller
Richardson
FordCand erau mici. Plus ca Teller era in Romania, si anul era 1990. Plus ca ma inspira. Cin cin, guys.
De pe self service.
Alo? Salvarea?
Am fost astazi la aceasta lansare de carte. De obicei le evit, pentru ca am invatat in timp ca nu exista cale mai sigura catre a-ti displace o carte decat sa te intalnesti cu autorul sau, mai rau, cu cineva care crede ca a inteles fix despre ce este vorba in cartea respectiva. Azi, totusi, m-am dus in aceasta hruba la lansarea unei carti, pe numele ei "Armata Salvarii". E scrisa de un tip gay si e marketata drept cartea singurului scriitor arab care a avut curajul sa isi declare public homosexualitatea - Abdellah Taia pe numele lui. Sunt convinsa, cumva, ca dansul are mai multe merite decat atat, si mai cred ca cei care au vorbit despre carte nu au mare habar despre asta.
Dar nu asta voiam sa zic, de fapt. Cand am ajuns la aceasta lansare am auzit-o glasuind, cum ii place ei sa spuna, pe o doamna pe care am cunoscut-o indeaproape ani de zile. O lectie de viata in fiecare zi, ce sa spun. Doamna povestea despre Armata Salvarii (si mi s-a parut amuzant, caci, cu ceva timp in urma, ne povestise cum a descoperit ea acest magazin cool in Londra, numit "armata salvarii". Oh, da.) si ma si gandeam ce trebuia sa fi fost acum in mintea dansei, cu acest scriitor gay care a dat acest nume de magazin unei carti. Haos, va zic. Dupa care dansa a inceput sa spuna o poveste despre gay, probabil singura pe care o stie pe de rost si a invatat sa o declame cu simtire. Ma bucur mult ca i-a placut povestea, imi displace ca si-a insusit-o. Ajunsa acasa, am gasit aceeasi poveste pe care a repetat-o atat de des incat chiar si eu, care nu mai am nicio treaba cu dansa, o aud prea mult, pe blogul personal. Mi s-a parut, iar, amuzant cum isi amintea dansa ca acum ceva ani, la un interviu pe care il lua unui domn gay, el i-a spus aceasta povestioara. Intamplator, stiu ca nu a fost chiar asa si ca nici macar nu ii lua dansa interviul. Stiu asta pentru ca eu am facut acel interviu. Nici macar nu mai tin minte daca asta era ceea ce voiam cu adevarat sa spun, cred doar ca m-am enervat mult prea tare intre timp.
Oricum, la lansarea respectiva au mai vorbit doi domni. Ce sa zic, imi sunt simpatici amandoi si comparatia ii avantaja oricum. Numai ca dansii au avut mari probleme in a ne recomanda aceasta carte. E si destul de greu atunci cand exprimarea ta suna cam asa: "conditia homosexualului in societate" sau (asta mi-a placut mult) "inchipuiti-va ca o femeie l-ar urma pe un barbat care o cheama in toaleta. Nu sunt foarte multe!" Nici macar nu ma pot apuca sa zic cate lucruri sunt in neregula cu afirmatia respectiva. Mda, iata, deci, inca o carte de care mi s-a facut lehamite, si nu din vina ei.
Dar nu asta voiam sa zic, de fapt. Cand am ajuns la aceasta lansare am auzit-o glasuind, cum ii place ei sa spuna, pe o doamna pe care am cunoscut-o indeaproape ani de zile. O lectie de viata in fiecare zi, ce sa spun. Doamna povestea despre Armata Salvarii (si mi s-a parut amuzant, caci, cu ceva timp in urma, ne povestise cum a descoperit ea acest magazin cool in Londra, numit "armata salvarii". Oh, da.) si ma si gandeam ce trebuia sa fi fost acum in mintea dansei, cu acest scriitor gay care a dat acest nume de magazin unei carti. Haos, va zic. Dupa care dansa a inceput sa spuna o poveste despre gay, probabil singura pe care o stie pe de rost si a invatat sa o declame cu simtire. Ma bucur mult ca i-a placut povestea, imi displace ca si-a insusit-o. Ajunsa acasa, am gasit aceeasi poveste pe care a repetat-o atat de des incat chiar si eu, care nu mai am nicio treaba cu dansa, o aud prea mult, pe blogul personal. Mi s-a parut, iar, amuzant cum isi amintea dansa ca acum ceva ani, la un interviu pe care il lua unui domn gay, el i-a spus aceasta povestioara. Intamplator, stiu ca nu a fost chiar asa si ca nici macar nu ii lua dansa interviul. Stiu asta pentru ca eu am facut acel interviu. Nici macar nu mai tin minte daca asta era ceea ce voiam cu adevarat sa spun, cred doar ca m-am enervat mult prea tare intre timp.
Oricum, la lansarea respectiva au mai vorbit doi domni. Ce sa zic, imi sunt simpatici amandoi si comparatia ii avantaja oricum. Numai ca dansii au avut mari probleme in a ne recomanda aceasta carte. E si destul de greu atunci cand exprimarea ta suna cam asa: "conditia homosexualului in societate" sau (asta mi-a placut mult) "inchipuiti-va ca o femeie l-ar urma pe un barbat care o cheama in toaleta. Nu sunt foarte multe!" Nici macar nu ma pot apuca sa zic cate lucruri sunt in neregula cu afirmatia respectiva. Mda, iata, deci, inca o carte de care mi s-a facut lehamite, si nu din vina ei.
joi, 10 februarie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
