Nici nu stiam ca pana acum nu vazusem niciun meci de tenis la dublu. Nu imi place din principiu, mi se pare ca tenisul e un sport numai bun de practicat de unul singur, nu intelegeam cum un sportiv obisnuit sa se bazeze doar pe sine in fata unui adversar ar putea sa lase de la el si sa joace impreuna cu altcineva. Cum ziceam, pana azi. De dimineata am mers la arenele BNR cu Ines, ca sa il vedem pe Marius Copil jucand impreuna cu Horia Tecau, un meci de Cupa Davis. M-am enervat un pic pentru ca, intre timp, Andrei Pavel il inlocuise pe Copil cu Hanescu, de care nu mi-a placut niciodata. L-am vazut si pe Copil, mancandu-si unghiile, in tribuna din fata noastra.
Oricum, nu a stricat ca am mers, am descoperit lucruri interesante. Faptul ca Hanescu/Tecau au castigat nu este unul dintre ele. Ar fi fost destul de greu sa piarda. Numai ca am vazut cum se joaca la dublu. Si mi-a placut cum, chiar dupa ce pierdeau o minge, jucatorii aveau mici semne, o bataie mica din varful degetelor la Hanescu/Tecau si aproximativ o privire la ceilalti, care le arata ca e ok, ca nu e drama, ca merg mai departe. Si mi-a placut cum, inainte de un serviciu, isi puneau la cale o mica strategie, aparandu-si vorbele cu racheta, de parca nu ar fi fost destul de evident ca nu vorbesc despre vreme. Si mi-a mai placut cum, la unele mingi, stiau sa nu se arunce. Sa il lase pe celalalt, in spate, sa loveasca, desi nu il vedeau. Si asa am realizat ca de asta imi place mie atat de mult tenisul in general, ca e facut din situatii in care te ai pe tine si stii la ce sa te astepti si pana unde poti sa mergi. De azi, insa, lucrurile s-au schimbat un pic. Nu, asta nu inseamna ca m-as uita la tenismeni care icnesc (poate doar in videoclipurile Shakirei). Dar poate as risca. Da, cred, in momentul asta si sub influenta jocului lor, ca poate as incerca un joc la dublu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu