Zile exemplare. Din nou

Ma tot gandesc in ultima vreme ca zilele astea ar fi foarte proaste daca nu ar fi atat de bune. Ieri, spre exemplu, ca si azi, de altfel, am avut o dispozitie deosebit de nefericita. Numai ca uite, cand am eu o zi mai proasta si mai proasta, se intampla cate ceva care imi zice ca, dom'le, chiar merita sa mergi mai departe. Ieri a fost faptul ca trebuia sa merg cu Ines la Ikea. Ne-am intalnit dupa munca, iar eu am intarziat. Mi-a fost foarte greu, mai cu seama ca eu ii reprosez tot timpul lui Ines ca intarzie si ca nu pot sa ma bazez pe ea. Totusi, pentru o intarziere de 3 minute am sunat-o de doua ori, deci cred ca mi-am spalat pacatul. Am mers noi pana la Ikea sa cumparam niste cutii pentru palarii (nu ale noastre, don't ask), ne-am flendurit pe acolo, am mai probat niste mese si niste scaune printre femeile acelea care erau sau gravide, sau venite cu copiii pe care nu au gasit de cuviinta sa ii lase la locul de joaca. In cele din urma am cumparat tot ce aveam de cumparat si apoi am plecat. Am decis pe loc ca ar fi cazul sa trecem si pana in mall, daca tot eram acolo si tot luase Ines salariul, sa ii cumpar niste pantofi, doar doar nu as mai auzi-o in fiecare seara ca se vaita ca nu are cu ce sa se imbrace pentru ca, de fapt, nu are cu ce sa se incalte. Am reusit performanta incredibila sa cumparam o pereche de stiletto negri in aproximativ 15 minute de plimbat prin mall, si, foarte mandre de asta, am zis sa mergem si pana in carrefour repejor, ca se apropia ora inchiderii, sa luam si niste prosecco sa udam pantofii noi cum se cuvine. Am ajuns, desigur, in carrefour si ne-am ratacit printre rafturi, eu in cautare de bautura si Ines de acetona. Am ajuns la rafturile cu vinuri, si, ce sa vezi, nu aveau prosecco. Hypermarket, asa isi zic ei, hypermarket. O rusine. Ines m-a gasit pleostita intre rafturi, dar nu am reusit sa o conving sa ia o sticla de Moet, desi luase salariul. Asa e ea, haina. Am plecat urgent de acolo, cu o plasa, cu cutiile, cu niste reviste, cu pantofii, incarcate de bagaje si triste foarte. Totusi, mi-am amintit ca parca parca exista un metro pe undeva pe la Baneasa, desi nu l-am vazut niciodata. Pentru ca Ines era pe tocuri si mai aranjata, am trimis-o sa intrebe oamenii daca exista metro. Exista, dar nu in complex, ni s-a spus. Ma rog, asta ne-a cam dezumflat si mergeam deja catre autobuz, cand am decis ca nu putem sa mergem acasa fara nimic de baut si ca trebuie sa ne intoarcem sa cautam metro. L-am zarit din departare, luminos, in noapte (caci deja se intunecase), si am purces catre el. Am mers, am mers, parcarea se golise, nu mai era nici dracul, dar noi ne apropiam de metro. Si cand am ajuns suficient de aproape, am vazut ca intre parcarea in care ne aflam si metro era un gard luuuung luung. Dupa ce am injurat cum se cuvenea pentru o astfel de situatie, am zis ca nu ne dam batute. Ines nu a vrut sa sara gardul, a preferat sa il ocolim. Si uite asa am mers, la mama dracului, in pustietate, pe langa un gard, cautand o spartura, pana cand am ajuns la o poarta. Deja ne intrebam daca mai e deschis pentru ca nu erau masini in parcarea de la metro, cand ne-am dat seama ca nu avem legitimatie. Dar asta nu putea sa ne mai opreasca. Am sunat-o pe mama, am intrebat-o cum se face si ne-am dus. Si, dupa ce am reusit sa ne facem legitimatie de o zi, am ajuns la raionul de vinuri unde am gasit, in cele din urma, prosecco. Am considerat ca, daca tot am ajuns pana acolo, ar fi cazul sa luam o cutie intreaga, adica sase sticle. Si, cu ele in brate, pe langa cutii pentru palarii, plase, pantofi, reviste, am poposit, in cele din urma, pe un carucior de marfa, asteptand taxiul care sa ne duca acasa.