Nu stiu de ce se agita toata lumea cu stirea aia cu the tragic plane crash, cand, iata, se gasesc si lucruri bune la televizor, si nu am vazut pe nimeni sarbatorindu-le. Cel mai bun dintre aceste lucruri este faptul ca Dame Elizabeth Taylor a decis sa se marite pentru a noua oara. Pentru ca dansa are nu mai putin de 78 de ani, iar dansul vreo 49, Mi a decis ca asta inseamna ca va trebui sa asteptam vreo 50 de ani pana sa intalnim marea dragoste, si sa nu facem asa, ca Liz, sa incercam mai multe iubiri mai mici pana o gasim pe aia nemuritoare si adevarata. Eu i-am argumentat ca marea iubire a lui Liz trebuie sa fi fost domnul Burton, ca nu degeaba l-a luat de barbat de doua ori si ca, daca domnul nu ar fi murit intre timp, probabil ca se mai casatoreau de cateva ori. Mi mi-a replicat ca e sigura ca Liz nici nu isi mai aduce aminte cine e Burton, ceea ce se poate sa fie adevarat.
Totusi, asta mi-a amintit de un articol pe care l-am citit saptamana trecuta in revista Andreei Esca, The One. Articolul in cauza trata despre barbatul perfect, pe care, se pare, nu trebuie sa il (mai) asteptam. Ca nu vine. Evident, domnisoara care semneaza articolul asteapta. Si probabil ca s-a saturat de asteptat. Desi cred ca asta este o situatie speciala, dat fiind ca eu nu cunosc aproape nicio faptura feminina care sa astepte un Fat Frumos, in schimb stiind destule care nu asteapta nimic. Dar ipoteza de la care pleaca articolul, desigur, intens documentat, din revista, este ca noi, toate, il asteptam pe Mr Right sau Prince Charming. Ei bine, gresit. Eu nu am vazut inca, printre femeile relativ normale din jurul meu, vreuna care sa creada in asa ceva. Si, din fericire, am vazut prea putine care sa il astepte pe cavaler riscand sa ramana singure la o varsta periculoasa, cand nu le mai ia nimeni fara o zeste sanatoasa la pachet, dupa cum zice articolul. De fapt, problema, cred eu, este ca femeile nu mai asteapta si nu mai cred in acest fabulos vis/model. Eu, spre exemplu,mi-as dori sa asteptam mai mult. Dar, desigur, eu nu stiu foarte bine despre ce vorbesc, din moment ce port boyfriend jeans (asa cum i-a debutat, cu mandrie, Katie Holmes inca de acum doi ani, dupa cum a semnalat Mitzy aici) desi, ce sa vezi, no boyfriend. In schimb, vad ca jeansii lui Katie imprumutati de la Tom s-au tocit atat de tare incat a trebuit sa ii taie.
Fată, ştiam că eşti o ocultistă a modei, un Oreste al vestimentaţiei, da' nu m-aşteptam totuşi să fiu atât de tâmpit încât să nu pricep ce-s ăia boyfriend jeans. De-ăia cum avea colega ta Ines ultima dată când am văzut-o? Alien jeans există?
RăspundețiȘtergereboyfriend jeans sunt atunci cand o duci tu pe una acasa sa te dezinsaileze si dimineata, cand e cazul sa plece, nu isi mai ia rochia din seara precedenta ca e dubios si imprumuta ce blugi te lasa pe tine inima. desigur, nu e cazul lui ines
RăspundețiȘtergereAh, acum înţeleg. E din ciclul de emisiuni "De ce n-ai, Mişule, demachiant?"
RăspundețiȘtergereExact. La care poti sa raspunzi, desigur, "pentru ca alea pe care le aduc de obicei aici nu au nevoie de machiaj, deci nici de demachiant".
RăspundețiȘtergere